Chestia cu capra, pardon banana vecinului.....
Motto: Copia n-are valoare. Oamenii lupta si isi dau si viata pentru libertate. Dar, atunci cand sunt liberi sa faca ce vor, de obicei se imita unul pe celalalt. (Unele femei sunt facute de Dumnezeu. Altele sunt coborate din copac.)
* Sugestie pentru cine se simte : Nu te gandi la tine ca la o femeie urata, ci ca la o maimuta frumoasa... *
Am auzit la o emisiune, odata, o chestie extrem de bizara la prima vedere, dar perfect explicabila, la o privire mai atenta. Cica mai nou oamenii se lasa de fumat prin imitatie. Genial.
Trendurile vin si dispar, dar oamenii raman stramosii maimutelor. « Pe vremea mea » [stiu, asa incep toate discursurile care te dau pe spate], oamenii se apucau de fumat ca ii vedeau pe altii. Si « cool » era, in general, sa te apuci, nu sa te lasi .
De cand cu numeroasele campanii anti-nicotina, anti-poluat, analize la zi si alte chestii pro sanatate, este foarte « trendy » sa renunti la fumat. Nicorette este noul accesoriu la moda ;;) [Ca o paranteza, i-a zis o prietena lu` mami ca ea nu mai fumeaza, ia nu stiu ce pastile anti nicotina, care contin si ele nicotina / :), dar dupaia daca fumezi ti se face rau, pentru ca ai deja prea multa nicotina in corp. Stiu, par incoerenta, dar asa s-a exprimat ea. Iar maica-mea i-a replicat, prompta : « Mda, si dupaia o sa fie foarte misto, nu mai esti dependenta de tigari, esti dependenta de pastile, o sa zici : Nu mai fumez, acum ma droghez ! » ].
Dovada ca nu de tigari suntem noi dependenti, ci de spiritul de turma. Nu ne simtim noi bine sa nu facem ce fac toti ceilalti. S-au apucat de fumat ? Fumez si eu, ce daca nu-mi place... Se lasa ei ? Ma las si eu, ce, eu sunt mai fraier ? Se apuca iar ? Se da unu` pe brazda ? Ma iau dupa el, ce rost are sa merg pe drumul meu ?
Dintre toate comportamentele umane asemanatoare animalelor in general si mamiferelor in particular, imitatul mi se pare cel mai jalnic. Mai ales ca se presupune ca noi suntem primatele alea evoluate care gandesc, inainte de a-si asculta instinctele.
Nici macar un lucru banal, cum e fumatul, nu poate sa vina din proprie initiativa. Trebuie sa fie o decizie de grup. Pentru ca nu faptul in sine ne face fericiti, ci impresia pe care o lasam , se pare. Fie e o rebeliune, fie e ceva perfect normal conform legilor grupului nostru. In functie de ce vrem sa fim (adaptati sau inadaptati), alegem varianta care ne e mai la indemana. E si asta o modalitate de a ne expune punctul de vedere. [ Altele sunt tatuaje, gauri, culori ciudate in par, vestimentatie bizara, etc. :"> ]
Si nici eu nu sunt mai breaza. Acum cateva zile, eram cu Dalina la o terasa (cred ca printre ultimele escapade la terasa in anul 2009, din cauza vremii), si purtam o discutie aprinsa, nici nu mai stiu pe ce tema, stiu doar ca la masa era o mica tensiune datorata unor bisericute care se formasera (nici asta nu stiu de ce). Atunci ea, fara sa-si intrerupa fraza, si-a aprins o tigara, si eu, care uitasem ca exista tigari pe lume, complet absorbita in discutie, am salivat in secunda imediat urmatoare si, ca o paranteza in propozitia pe care am continuat-o, am spus : « Imi aprind si eu o tigara, ca doar ne tragem din maimute, nu ? » ;;)
[O alta dovada ca si eu sunt maimuta, este faptul ca nu simteam nevoia sa port si pantaloni scurti peste colanti, cand fac exercitii, pana nu am vazut pe cineva si mi s-a revelat : asta imi lipsea ! Acum ma simt fix ca o maimuta in curu` gol fara pantaloni scurti peste colanti :))) ]
Apropo de inadaptati [nu cherie, nu de noi era vorba : »> ] : ce parere aveti despre grupurile de ajutor reciproc, gen A.A. ? Nu le neg complet importanta, insa mi se pare ca o mare parte din afacerea asta e o mare vrajeala. Adica sa nu-mi spuna mie cineva ca unu` dependent de alcool chiar renunta, doar pentru placerea incomensurabila de a spune la intalnirea saptamanala : « Buna, eu sunt Vasile, si nu mai beau de o luna si o zi ! » . Intr-adevar, pentru cei care chiar sunt hotarati sa lupte cu un viciu, sprijinul celorlalti poate fi benefic intr-o oarecare masura, insa raman la parerea mea ca nu este decisiva decat propria dorinta de autodepasire. Atat.
In alta ordine de idei, tin minte ca am vazut intr-un film cum o tipa mergea la un grup de dependenti de parfumuri. Dupa sedinta saptamanala, imprietenindu-se cu o alta femeie, a avut loc un dialog extrem de interesant intre cele doua :
« -Buna ! Tu de ce esti dependenta ?
-Buna ! Eu sunt dependenta de deodorantele de camera. Tu ? Ah, parca ai zis ca esti dependenta de mirosul bebelusilor...
-Mda, dar am mintit. De fapt, sunt dependenta de grupurile de ajutor... »
O modalitate la indemana oricui de a demonstra maimutareala din genele noastre este cascatul. Aparent un obicei simplu, inofensiv, care apare cand suntem obositi, plictisiti, sau epuizati, cascatul este cel mai bun argument ca nu numai ca ne tragem din maimute, noi continuam sa fim maimute. Incercati asta acasa : strangeti cativa oameni intr-un cerc, faceti-va ca vreti sa le spuneti ceva, si cascati « ca din greseala ». In cateva secunde va veti gasi intr-o incapere plina de « cascaciosi », care se vor intreba « ce s-a intamplat cu mine, adineauri nu mi-era somn ? » [pentru stimularea artificiala a cascatului, studiati fie o foarfeca in miscare, fie amintiti-va ultima data cand ati cascat, fie uitati-va la smile face-ul corespunzator de pe yahoo messenger ( : - eu casc chiar acum :)))) ].
Insa de departe cea mai concludenta dovada a originii noastre este modul in care ne manifestam preferintele in orice domeniu. In viata amoroasa, de exemplu, e ca la restaurant : te uiti pe meniu (sau nu), comanzi ceva, si cand vine mancarea si vezi ce si-a luat vecinul, iti dai seama ca de fapt aia voiai...
Si nu numai. Obiecte simple precum cartile, pantofii, parfumurile, etc pot deveni simboluri ale comportamentului nostru vizavi de sexul opus. Sunt carti/pantofi/parfumuri/genti pe care le/ii iei pentru ca trebuie, sunt pantofi pe care ii porti pentru ca sunt comozi sau pentru ca asa trebuie la serviciu, sunt parfumuri pe care le iei doar pentru ca sunt create de cineva celebru, dar nu iti plac, sunt carti cu care te intalnesti de nevoie [pentru o detaliere a relatiei om-carte, citeste postfata editiei « Cartea de pe noptiera »]. Sunt pantofi pe care ii cumperi stapanita de un impuls de moment, si pe care doar ii probezi, si nu ii mai porti vreodata. Sunt carti pe care le rasfoiesti dar nu iti plac, sau te apuci sa le citesti si le lasi, pentru ca sunt fie prea greoaie, fie prea usoare, fie...nu sunt genul tau. Sunt parfumuri pe care le idolatrizezi, o perioada, dupa care nici nu le mai simti prezenta, o data ce te-ai obisnuit cu ele.Sunt obiecte, fie ele carti, pantofi, genti, parfumuri, creme, etc, pe care le cumperi pentru ca sunt la moda, pentru ca ai auzit de ele, pentru ca faci "shopping terapeutic" [am discutat asta intr-un alt articol :"> ], si care nu iti folosesc. Sunt lucruri pe care le cumperi pentru ca sunt la reducere, si te minti ca « e o oferta buna » si « raportul calitate-cantitate-pret e satisfacator » si « oricum e mai bine decat deloc ». Si te inseli.
Cartile, pantofii, parfumurile, gentile, si orice altceva ce configureaza fragilul univers feminin poate fi asemuit cu barbatul. Pentru ca in orice situatie, comportamentul nostru si obiceiurile noastre tradeaza stereotipiile dupa care ne ghidam.
De-aia spun eu [citand un articol superb, interesant, adevarat si bine scris ] ca cei mai frumosi si mai interesanti pantofi sunt aia pe care ii vedem in picioarele altora [dupa cum, atunci cand eram mica, singurele jucarii frumoase erau alea care nu-mi apartineau. Freud ar avea multe de spus despre asta :P ].
Lucru vechi de cand lumea, dilema genezei este mai actuala ca oricand, acum, in plina moda a renuntatului la nicotina in favoarea diverselor gume, plasturi, etc. Din cauza ca sunt mai multe femei decat barbati pe lume, fructul discordiei nu mai este marul, ci banana. Mi se pare, de fapt, logic : maimutele mananca banane, nu ? Iar locul cu bananieri ar putea fi considerat [pentru cei care cred in teoria evolutionista] un Paradis. De aceea eu, precum Eva, ma grabesc sa-l parasesc. Pe cine trebuie sa musc de marul lui Adam ? :>
In loc de concluzie : « Buna, sunt Ruxandra, fumez de 3 ani, omor mere si le mananc, ma epilez cu ceara (da, de/peste tot !) ,sunt dependenta de telefonul mobil si imi place sa merg la cumparaturi. Do you speak Prada ? »
Apropo de inadaptati [nu cherie, nu de noi era vorba : »> ] : ce parere aveti despre grupurile de ajutor reciproc, gen A.A. ? Nu le neg complet importanta, insa mi se pare ca o mare parte din afacerea asta e o mare vrajeala. Adica sa nu-mi spuna mie cineva ca unu` dependent de alcool chiar renunta, doar pentru placerea incomensurabila de a spune la intalnirea saptamanala : « Buna, eu sunt Vasile, si nu mai beau de o luna si o zi ! » . Intr-adevar, pentru cei care chiar sunt hotarati sa lupte cu un viciu, sprijinul celorlalti poate fi benefic intr-o oarecare masura, insa raman la parerea mea ca nu este decisiva decat propria dorinta de autodepasire. Atat.
In alta ordine de idei, tin minte ca am vazut intr-un film cum o tipa mergea la un grup de dependenti de parfumuri. Dupa sedinta saptamanala, imprietenindu-se cu o alta femeie, a avut loc un dialog extrem de interesant intre cele doua :
« -Buna ! Tu de ce esti dependenta ?
-Buna ! Eu sunt dependenta de deodorantele de camera. Tu ? Ah, parca ai zis ca esti dependenta de mirosul bebelusilor...
-Mda, dar am mintit. De fapt, sunt dependenta de grupurile de ajutor... »
O modalitate la indemana oricui de a demonstra maimutareala din genele noastre este cascatul. Aparent un obicei simplu, inofensiv, care apare cand suntem obositi, plictisiti, sau epuizati, cascatul este cel mai bun argument ca nu numai ca ne tragem din maimute, noi continuam sa fim maimute. Incercati asta acasa : strangeti cativa oameni intr-un cerc, faceti-va ca vreti sa le spuneti ceva, si cascati « ca din greseala ». In cateva secunde va veti gasi intr-o incapere plina de « cascaciosi », care se vor intreba « ce s-a intamplat cu mine, adineauri nu mi-era somn ? » [pentru stimularea artificiala a cascatului, studiati fie o foarfeca in miscare, fie amintiti-va ultima data cand ati cascat, fie uitati-va la smile face-ul corespunzator de pe yahoo messenger ( : - eu casc chiar acum :)))) ].
Insa de departe cea mai concludenta dovada a originii noastre este modul in care ne manifestam preferintele in orice domeniu. In viata amoroasa, de exemplu, e ca la restaurant : te uiti pe meniu (sau nu), comanzi ceva, si cand vine mancarea si vezi ce si-a luat vecinul, iti dai seama ca de fapt aia voiai...
Si nu numai. Obiecte simple precum cartile, pantofii, parfumurile, etc pot deveni simboluri ale comportamentului nostru vizavi de sexul opus. Sunt carti/pantofi/parfumuri/genti pe care le/ii iei pentru ca trebuie, sunt pantofi pe care ii porti pentru ca sunt comozi sau pentru ca asa trebuie la serviciu, sunt parfumuri pe care le iei doar pentru ca sunt create de cineva celebru, dar nu iti plac, sunt carti cu care te intalnesti de nevoie [pentru o detaliere a relatiei om-carte, citeste postfata editiei « Cartea de pe noptiera »]. Sunt pantofi pe care ii cumperi stapanita de un impuls de moment, si pe care doar ii probezi, si nu ii mai porti vreodata. Sunt carti pe care le rasfoiesti dar nu iti plac, sau te apuci sa le citesti si le lasi, pentru ca sunt fie prea greoaie, fie prea usoare, fie...nu sunt genul tau. Sunt parfumuri pe care le idolatrizezi, o perioada, dupa care nici nu le mai simti prezenta, o data ce te-ai obisnuit cu ele.Sunt obiecte, fie ele carti, pantofi, genti, parfumuri, creme, etc, pe care le cumperi pentru ca sunt la moda, pentru ca ai auzit de ele, pentru ca faci "shopping terapeutic" [am discutat asta intr-un alt articol :"> ], si care nu iti folosesc. Sunt lucruri pe care le cumperi pentru ca sunt la reducere, si te minti ca « e o oferta buna » si « raportul calitate-cantitate-pret e satisfacator » si « oricum e mai bine decat deloc ». Si te inseli.
Cartile, pantofii, parfumurile, gentile, si orice altceva ce configureaza fragilul univers feminin poate fi asemuit cu barbatul. Pentru ca in orice situatie, comportamentul nostru si obiceiurile noastre tradeaza stereotipiile dupa care ne ghidam.
De-aia spun eu [citand un articol superb, interesant, adevarat si bine scris ] ca cei mai frumosi si mai interesanti pantofi sunt aia pe care ii vedem in picioarele altora [dupa cum, atunci cand eram mica, singurele jucarii frumoase erau alea care nu-mi apartineau. Freud ar avea multe de spus despre asta :P ].
Lucru vechi de cand lumea, dilema genezei este mai actuala ca oricand, acum, in plina moda a renuntatului la nicotina in favoarea diverselor gume, plasturi, etc. Din cauza ca sunt mai multe femei decat barbati pe lume, fructul discordiei nu mai este marul, ci banana. Mi se pare, de fapt, logic : maimutele mananca banane, nu ? Iar locul cu bananieri ar putea fi considerat [pentru cei care cred in teoria evolutionista] un Paradis. De aceea eu, precum Eva, ma grabesc sa-l parasesc. Pe cine trebuie sa musc de marul lui Adam ? :>
In loc de concluzie : « Buna, sunt Ruxandra, fumez de 3 ani, omor mere si le mananc, ma epilez cu ceara (da, de/peste tot !) ,sunt dependenta de telefonul mobil si imi place sa merg la cumparaturi. Do you speak Prada ? »
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu