Reusita

"-Cu ce se executa inotul, in primul rand?

- Cu picioarele!

-Gresit. Cu capul! Ne punem mintea la contributie!"

Fiindca acest succes a venit subit , cand aproape renuntasem (da, am uneori si tendinta asta, believe it or not), si intr-o clipa, cand nimeni nu mai spera, am sa va dau si eu vestea « fara anestezie » (ma rog deja am lalait-o destul cu fraza introductiva) : Am reusit sa inot. Uraaa ! Doar pe fata, ce-i drept, nu si pe spate.Si nu prea am priceput faza cu datu` din maini, dar pana la urma am facut-o si pe aia. De fapt, dau din ele, dar tot cu capu` sub apa [n-am invatat sa respir cand scot mana, dar repetitio mater studiorum, nu-i asa ? :) ]

Pe aceasta cale doresc sa-i multumesc atat domnului profesor, care mi-a dat toate instructiunile necesare (parca si acum il aud tipand : « Intinde-te pe apa ! » , « Da din picioare ! », « Pune fruntea pe apa ! » si altele), dar mai ales lui Alex, care mi-a dat zeci de sfaturi, printre care si cel salvator : « Ia-ti ochelari de inot, daca deschizi ochii in apa si vezi ce se intampla n-o sa-ti mai fie frica ! ».Pe aceasta cale NU doresc sa le multumesc parintilor si bunicilor si unchiului meu, care s-au intrecut in a ma arunca in apa, spre marea mea groaza, cand eram mica si nu reuseam sa inot.

Ce-i drept, arat ca o ciudata cu casca aia roz pe cap si cu ochelarii mov la ochi(fara de care nu concep sa bag capu` in adancul azuriu de maxim 1,60m) dar la cat sunt de fericita cand inot ca « o pestisoara », va dati seama ca nu-mi mai pasa cat de aiurea se uita lumea la mine si cati rad ;))

Imi amintesc si acum ce ciudat se uitau la mine toti copiii aia mici cand intram asa blindata in bazin, ziceai ca ma duc la campionatele europene de natatie...

[Apropo, i-am promis profului ca o sa ma duc si acolo. Si el mi-a promis ca daca ma vede acolo, se insoara ;)) Sa i-o fac? :> ]

Oricum, pentru mine privirile piezise aruncate ca la o specie pe cale de disparitie dintr-un bizar univers paralel (posibil extraterestru) sunt la ordinea zilei si prin urmare nu m-am simtit defel stingherita, continuandu-mi romanta cu pluta aia nenorocita pana cand intr-o zi am decis ca pluta+ochelari+casca+costum intreg e totusi cam mult pentru o persoana care vrea sa se mentina la suprafata apei.

Eh, important e, totusi, ca am reusit :X. Nu as fi crezut in veci ca, convingerea mea de-o viata (daca stai in apa fara sa atingi fundul piscinei cu picioarele te duci la fund si nu ai ce sa faci in privinta asta) e neadevarata. De soc, am luat si cateva guri de supa de strand, ca sa fiu sigura ca e apa, uda si adevarata.

Ca sa nu fiu totusi, prea fericita, am compensat cu o raceala zdravana, dovada ca niciodata nu e prea tarziu, dar cand lasi timpul sa treaca, platesti pretul prostiei tale (de bagat la cap, pentru la anul: trebuia sa ma fi apucat eu de inot cat inca era vara, nu aproape de inceputul lui septembrie, cand apa e rece ca gheata).

Prin urmare, am luat hotararea de nestramutat ca, o data ce se face putin mai frig si se inchid strandurile, sa merg intr-un oras apropiat (inca nu am decis care, am cateva optiuni) si sa inot intr-un bazin mare, acoperit si cu apa calda :X :x :X (nu de alta da` n-as vrea sa uit ce-am invatat cu atata truda). A, si vreau sa merg la Calafat la hotelu` ala mare si frumos cu SPA :X :x :X si sa fac o croaziera pe Dunare :X. Voluntari, anybody ?;;)

P.S. : Stie cineva un hotel cu piscina acoperita in urbea natala (a.k.a. Craiova) ?

P.S.2 : La Laguna Albastra am vazut ca au tot felul de cursuri. Ce ziceti, ma apuc de un curs de box ? :> (nu de alta, dar acolo as avea sanse mai mari sa devin campioana :P)

Apel umanitar!

Textul care urmeaza este preluat de pe www.alexdamian.com


« Numele meu este BRISC ALEXANDRU DAMIAN, am varsta de 3 ani si 4 luni, locuiesc in Cluj Napoca si pana acum 2 luni eram un copil normal perfect sanatos, care alerga alaturi de alti copii in parc si care alaturi de tatal meu Claudiu si mama mea Ioana eram o familie fericita in asteptarea fratiorului meu care intre timp a venit pe lume si pe care il cheama David Robert si pe care il iubesc mult.Acum 2 luni a inceput calvarul pentru mine, in momentul in care mi s-a spus ca trebuie sa ma internez in spital pentru că am o "comoara" la burtica ce trebuie scoasa afara.Nu prea stiam multe, dar in acest timp am suferit foarte mult .
Acestea ar fi vorbele unui copil care abia acum incepe sa inteleaga sensul vietii si al copilariei.Alexandru a fost diagnosticat in data de 27 mai 2009 ca avand o tumoare cancerigena numita NEFROBLASTOM .A inceput tratatmentul citostatic, iar dupa o luna ni s-a comunicat, dupa mai multe analize,ecografii, ca tumoarea a scazut impresionant de rapid de la 10cm/9cm/8cm la 3 cm si a fost programat la operatie .A fost operat iar spre surprinderea noastra ni s-a comunica de catre domnul doctor chirurg Calin Ordeanu ca tumoarea este inoperabila, fiind foarte mare, de aproximativ 12cm/10cm/8cm.In acest moment, suntem rediagnosticati cu un alt tip de tumoare, mult mai grav: NEUROBLASTOM stadiu III (tumoare gigant) care inglobeaza in masa sa aorta, vasele mezenterice, trunchil celiac, vena renala stanga, vena cava inferioara, fapt ce face inoperabila tumoarea.In consecinta s-a inceput un alt tratamen de citostatice, mult mai sever, iar la primul buletin ecografic (09.07.2009) ni s-a comunicat ca dimensiunea si aspectul ecografic al tumorii se mentine relativ constant.Rugamintea parintilor este sa incercam impreuna sa-i mai dam o sansa acestui ingeras .Aceasta sansa se poate realiza doar in strainatate si in special la Institutul Gustave Roussy din Villejuif, Franta, unul dintre cele mai vechi si recunoscute institute oncologice din Europa. Tratamentul costa initial 165 000 de euro. Boala, fiind una imprevizibila,si care evolueaza neregulat, in functie de fiecare pacient, are un tratament care se poate schimba in orice moment. Aceasta modificare de tratament, poate genera noi costuri. Mai mult, pentru schimbarea in timp optim a tratamentului sunt esentiale, necesare aparate si conditi pe care sistemul sanitar din tara noastra nu le are (ex. scintigrafie cu MIBG) sau le are doar teoretic, pe hartie (camera sterila necesara transplantului de maduva cu celule steam). De aceea, va rugam sa ne ajutati atat in organizarea unei campanii de popularizare a cazului si pe cat posibil financiar, si poate printr-o minune, vom reusi sa strangem banii necesari. "SA AJUTE DUMNEZEU SA FIE CU UN FINAL FERICIT" „



CUM PUTEM SA-L AJUTAM PE ALEX ?

Putem trimite un sms la 858 in retelele Orange, Vodafone sau Cosmote. Costul este de 2 euro, valoare netaxabila cu Tva. In mesaj nu trebuie sa scrieti nimic. SAU

Puteti suna la numerele de telefon 0900 900 162 pentru 2 euro

0900 900 165 pentru 5 euro

0900 900 160 pentru 10 euro , valabile in reteaua Romtelecom, cu Tva inclus.


Viata nu are pret. Si totusi, se ajunge la situatii in care, din cauza banilor, se pierd vieti...

Ce inseamna pentru noi 2 euro? Un pachet de tigari. Sau poate, o apa Vittel. Sau poate, un sampon. Sau doua pachete de guma. Sau un suc in oras. Sau nici atat.

Pentru Alex, acesti doi euro pot insemna diferenta dintre viata si moarte. Haideti sa facem lumea mai buna, pentru ca se poate! Pentru ca impreuna, gesturile noastre mici, de cate doi euro, pot face ziua de maine mai buna pentru un copil. Haideti sa dovedim ca viata nu are pret, si sa-l salvam! Sa dea Dumnezeu sa reusim!

Oh, ma...madonna...

Motto: “I'm tough, ambitious, and I know exactly what I want. If that makes me a bitch, okay.” & "Strong women leave big hickies."

Da, ideea acestui articol mi-a venit pentru ca Madonna ne-a vizitat tarisoara. Ca sa fiu mai exacta, ideea mi-a venit cand l-am auzit pe Mircea Badea vorbind despre ea (si mi-am dat seama ca ii impartasesc parerea).

Ca sa fie totul clar de la inceput, eu nu idolatrizez artistii. Cel mult, imi place muzica lor sau produsul muncii lor (piese de teatru, coregrafii, picturi, etc etc etc). Totusi, la Madonna nici macar atat nu imi place (bine, spre deosebire de MJ, am ascultat cateva melodii de-ale ei, insa le pot numara pe degetele unei singure maini si pot spune cu cea mai mare sinceritate ca nu m-au impresionat deloc). Pe Madonna o admir ca femeie (nu, nu sunt pe invers :P).

De altfel, asta cred ca a fost cheia « succesurilor » (imi place prea mult cuvantul, o sa-l mai « auziti » de la mine :P) ei repetate, a faptului ca se mentine in top.
E uimitor la ea nu cum si ce canta, ci lipsa concurentei cu artisti mult mai tineri, pe care, generatie dupa generatie, i-a surclasat, dovedind ca ceilalti sunt doar o moda trecatoare (vezi Britney :P).

Daca prin absurd ai fi ultima capra degerata de pe Terra si nu ai stii cine e femeia asta, uitandu-te la ea, nu i-ai da nici 30 de ani (asta daca o prinzi, probabil, nemachiata si o trezesti din somn). Arata, fara sa exagerez, de vreo 20 si ceva de ani. Arata bine chiar si pentru varsta aia, de 20 si ceva de ani (dovada ca inca nu are rival/a). Este intr-o forma fizica mai mult decat extraordinara, refuzand sa accepte ca imbatraneste (de fapt, trec anii peste ea doar in buletin). Pentru imaginea ei si tenacitatea de care da dovada, o admir foarte mult, si recunosc, e un model pentru mine. Madonna e dovada perfecta ca ingrijirea personala conjugata cu dans, sport si putin mai multa excentricitate pot opri timpul, nelasand loc de riduri.


Nu mica mi-a fost mirarea cand asa-zisele « mondenitati » au strambat din nas, fiind intrebate ce parere au despre Madonna. Desigur, uimirea mea nu-si avea locul, doar traim in Romania, Land of Choice, si din moment ce noi ne uitam la Sexy Braileanca, Naomy, Nichita (sper ca asa se scrie, imi cer scuze, nu am stat sa investighez :P) si Blaxy Girls si le consideram vedete, inchinandu-ne lor, nici nu era de asteptat sa ne placa Madonna. Bineinteles ca o sa-i cautam nod in papura, pentru ca la noi, in Tara Artistilor Ratati, nu avem nimic asemanator. Chestii gen : « Daca Loredana s-ar fi nascut in America, n-ar mai fi auzit nimeni de Madonna » sau « N-are voce » si altele dovedesc inca o data ca noi nu suntem in stare nici sa recunoastem valorile, darmite sa le si producem. Daca ne fatzaim suncile si fundul supraponderal pe o manea cantata playback, insotita in fundal de un dans lasciv (a.k.a tremurici de celulite), si ne inchinam celui care face munca extrem de istovitoare de a da din buci si din buze, urmarindu-l pana si la Wc, ca doar e idolul nostru, e deja suficient de artistic pentru o seara autentic romaneasca.

Nici nu ma asteptam ca fanii Botoxului de la 20 de ani si ai operatiilor estetice de la 18 sa aprecieze o femeie care a ales sa se mentina in forma fara bisturiu (din cate stiu eu, cel putin). Ca de obicei, snobii au ales sa mearga la After Party, caci, dupa cum a marturisit o tanara blonda cu buzele mult prea umflate, trebuia sa se duca mai intai la coafor, sa-si (re)faca sarmalele din cap, iar la concert ar fi fost mult prea multa inghesuiala pentru pantofii lor de cateva mii de euro, loja VIP nu era pe gustul tuturor, caci covorul rosu era la spalatorie, si cel mai important, acolo lumea nu s-ar fi uitat la Botezatu sau la Gina Pistol, si prin urmare, functia lor de « vedete « ar fi fost « scoasa din functie », ca sa zic asa :)))). Singurul lucru pe care l-ar putea invata « divele » autohtone de la Madonna ar fi niste pretentii (nejustificate, in cazul lor) pe care le-ar putea emite, in viitor, ca sa fie cool, right ?

Citandu-l tot pe Mircea Badea, majoritatea « celebritatilor » noastre, la intrebarea : »ce esti ? » sau « ce faci ? » raspund, dandu-si ochii peste cap : « Sunt diva ! ». Astfel incat, incep si eu, ca celebrul prezentator, sa ma intreb : Oare ce inseamna, domne, sa fii diva in ziua de azi ? As putea da faimosul exemplu al telenovelelor romanesti [Promance, cica :)))))], unde toti, de la avocati la economisti isi dau concursul, dovedind subite calitati actoricesti, dobandite « din mers ». Oana Zavoranu e diva. Adela Popescu e diva (bine, ea s-a simtit si a dat la facultate la ceva timp dupa ce devenise diva). Pe restul nu le stiu dupa nume, insa mai sunt o gramada, si astfel fenomenul vedetismului se extinde, extirpand putinii actori buni, care au, cel mult, niste roluri secundare (gen servitoarea divei, etc). Sa fii « diva » inseamna sa ai fite, cu cat mai multe, cu atat mai celebra vei deveni pe teritoriul mioritic. Daca ai cumva si talent, trebuie sa ai si histrionismul sa-l ascunzi bine, ca altfel se si intoarce in defavoarea ta si ajungi sa traiesti din salariul minim pe economie, pomana pe care o da statul celor care aleg sa lucreze intr-un domeniu al artei sau culturii (nu, telenovelele nu sunt nici arta nici cultura).

Prin urmare, belind ochii la exemplul Madonna si contra-exemplul romanesc (oricare dintre ei/ele), intr-o noapte tarzie cu accese dubioase de vant si furtuna, am luat decizia de a adopta la randul meu un stil de viata sanatos. Mi-am propus (urmeaza sa-mi si impun) un set de reguli :

1 – Voi face foarte mult sport in fiecare zi (in functie de vremea de afara o sa-mi diversific exercitiile, insa cele de balet vor ramane in top, pentru ca le pot face la mine in camera si sunt foarte eficiente). O sa incerc/incep sa si alerg, si as vrea sa ma apuc si de yoga sau pillates, sau Tae-bo ;;)

2 – Nu o sa mai mananc toate prostiile, si, candva, sper sa am puterea sa devin vegetariana :)))) [pentru cine ma cunoaste, se stie ca eu fara ciocolata, fast food sau pizza nu supravietuiesc prea mult : »>]. Am facut primul pas. Aseara am fost la McDonald’s, si am rezistat ispitei, luandu-mi doar un Cheeseburger (prietena cu care am fost si-a luat doi, si cartofi, si inghetata). Bine, aseara mi-era si foarte rau, si nu prea aveam chef sa mananc :P [totusi, cand am ajuns acasa mi-am facut cartofi prajiti :)))) – dar sunt mai sanatosi facuti acasa, decat cumparati, right ?].Pentru inceput, n-o sa mai mananc fast food [decat in cazuri de extrema urgenta :D]. Si o sa incerc sa ma abtin sa mananc chestii care stiu ca-mi fac rau [asta am facut si pana acum, dar cu prea multe exceptii. De acum incolo o sa fiu mai puternica de cate ori vad un hamburger ;)) ]


3 – O sa renunt, candva, la fumat. Momentan nu fumez pentru ca sunt racita, si mi-am dat seama ca te poti simti bine intr-un club/bar si fara sa bagi tutun in tine (si-asa cei din jur au grija sa nu duci lipsa de fum). Nu stiu daca am sa reusesc sa le las de tot, dar as vrea sa-mi gasesc niste tigari mai slabe (nu stiu daca exista, dar o sa fac cercetari), si sa le reduc numeric :)

Chestia asta stiu de ce nu merge la mine [dar asta intr-un articol special, care va urma. Si poate acolo gasesc si solutia].

Celelalte hotarari sunt mai personale si inca nu prea definite, prin urmare lista se opreste aici. Dar hotararea mea merge mai departe, si astept sa-mi treaca raceala ca sa intensific exercitiile ;;)

Tocmai am luat hotararea de a deveni nemuritoare :))))) [sau cel putin, longeviva :P].
Apropo, la iarna vreau sa invat sa schiez si sa patinez, iar la primavara, sa joc tenis. Pentru ca vreau sa imi depasesc limitele, iar sportul e domeniul in care sunt mai limitata ca oriunde. Dar am pornit in cautarea timpului pierdut. Si incep, usor-usor, sa-l regasesc. Pentru ca vreau. Si prin urmare, pentru ca (am constatat ca) pot.

Post scriptum : Sper ca lupta mea impotriva mea [citat din Dana : « Tu esti cel mai mare dusman al tau »] sa cauzeze moartea pe motiv de singuratate a ridului care mi-a rasarit pe frunte ! Amin !

Post-post scriptum: Uite ceva funny, oarecum pe aceeasi tema :P

In cautarea timpului pierdut (si regasit)...

Motto: "It take a brave man to swim in red waters, but it takes a great man to drink from it."

Azi (citez): “Am intrat in regim spartan”. Si in drum spre locul chinurilor si revelatiilor mele, am cugetat si am ajuns la urmatoarele concluzii, atat de filozofice, incat simt nevoia sa vi le impartasesc:


1.Daca esti in autobuz, autobuzul va opri la toate statiile, si ii va astepta pe cei care alearga, rabdator. Daca nu esti in autobuz, autobuzul nu va opri in statia in care il astepti tu, si nici nu ii va astepta pe cei care alearga ~X( [stiu, se zice ca nu esti femeie daca alergi dupa autobuz, tramvai sau barbati, dar fiindca de curand am renuntat la una dintre aceste trei categorii, mi-am permis luxul sa incerc sa prind autobuzul grabind pasul :”> ]

2.Orice melodie pe care o asculta altcineva, la mp3, “din afara”, suna a manea.

3.Oamenii care miros cel mai urat se aseaza cel mai aproape de tine, si coboara ultimii.

4.Numarul oamenilor urat mirositori creste direct proportional cu numarul statiilor pe care trebuie sa le parcurgi, si numarul statiilor pe care trebuie sa le parcurgi creste direct proportional cu numarul oamenilor pe centimetru patrat.

5.Aparentele nu sunt inselatoare. Daca un om arata rau, cand se va apropia vei constata ca miroase la fel de urat. Nu am vazut oameni nespalati imbracati frumos, sau oameni imbracati frumos mirosind de parca ar fi intrat in putrefactie.

6.Frica e un monstru destul de las, ca majoritatea oamenilor: daca il privesti in ochi, o sa plece. Daca ti-e frica de ceva, fa lucrul ala destul de des, si incearca sa-l faci din ce in ce mai bine. O sa inceapa sa-ti placa si o sa uiti ca inainte ti-era teama(la mine a functionat de cateva ori :P)

7.E interesant ca din cand in cand sa iesi din “zona de confort” si sa incerci ceva nou. S-ar putea sa-ti descoperi noi pasiuni.

8.Daca vrei sa inoti, e mai bine sa fii gras decat slab si e mai bine sa fii mic decat mare, si e extraordinar daca in copilarie ai tai nu te-au terorizat aruncandu-te in apa, dar inotul e frumos oricum, si iti face bine (fizic si nu numai).

9.Daca insisti suficient de mult, si suficient de des, si la locul si momentul potrivit (dar nu numai)o sa reusesti sa faci ce-ti doresti.

10.Oamenii care reusesc ceva in viata, de obicei reusesc in timpul pe care altii il irosesc, luand in calcul variantele de care ceilalti rad.

11.E rau sa te iei dupa altii. E bine sa faci ce te taie capu`.

12.Uneori oamenii sunt draguti. E bine sa fii dragut cu oamenii draguti. In general, e bine sa fii dragut cu oamenii (chiar daca unii sunt scarbe si nu se spala ).

13.Nu e nimic rau in a merge pe motocicleta, chiar daca esti batran.

14.Costumele de baie intregi sunt grozave si arata super, dar daca e aproape luna septembrie, risti sa racesti la ovare sau sa te imbolnavesti la rinichi, pana se usuca ele pe tine (mai ales daca bate vantu` si e un nor dubios pe cer).

15.O data ce ai intrat in piscina, stai acolo, ca daca iesi, o sa fie mai rau daca vrei sa mai intri (mai ales cand e rece afara, nu e soare, iar apa din bazin tocmai a fost schimbata).

16.Sa bagi capul in apa nu e chiar asa grav si asa rau, dupa primele 10 guri iti dai seama ca sunt si lucruri mai groaznice in viata :)))

17.E bine sa cauti pestisorii colorati de pe fundul bazinului. E rau sa ajungi sa crezi ca ei chiar exista.

18.Timpul pierdut poate fi regasit si recuperat, cu greu, ce-i drept, dar nimic nu e imposibil (nimic din ce ne dorim foarte mult).

19.Cand faci ceva cu placere, nici nu mai conteaza care e rezultatul :)

Apropo, azi l-am anuntat deja pe prof ca dupa ce invat sa inot si pe fata si pe spate, ma duc la olimpiada ;;)

P.S.:Tineti-mi pumnii maine, sper ca in curand sa va pot da vestea cea mare ;;)

Resturi

Motto: “Bărbaţii sunt de două feluri: cei pe care nu-i poţi avea şi cei de care nu poţi scăpa.”


Am fost de curand la o petrecere unde (credeam eu) nu cunosteam pe nimeni, in afara de persoana cu care am mers. Totusi, era o optiune mai buna decat statul in casa, plus ca nu e deloc rau sa mai cunosti oameni noi din cand in cand, sa mai iei aer, bla bla bla – ma gandeam eu, boindu-ma temeinic, inainte sa plec.

Nu mica mi-a fost mirarea cand am ajuns acolo, caci am constatat, de cum am intrat, ca ii stiam pe majoritatea.Lumea este foarte mica, imi dau seama de asta zi de zi, cand mai cunosc pe cate cineva si, din vorba in vorba, imi dau seama ca avem cel putin o cunostiinta comuna, daca nu chiar mai multe. Totusi, eu mergeam la petrecerea cuiva de care nici nu auzisem vreodata (spre rusinea mea, nici nu am intrebat cum il cheama, sau am intrebat si am uitat :”> ), si totusi pe multi dintre invitati cred ca stiam, daca ma chinuiam, sa spun si cum ii cheama. Erau prieteni de-ai lui ;)

Nu am putut sa nu observ ca imi aruncau unele priviri, hai sa zic ciudate, nu dubioase, pentru ca suna urat, insa destul de insistente, periodice si fixe. Si dupa ce am plecat (m-am simtit foarte bine, totusi, caci le-am interpretat ca fiind complimente, nu altceva), am inceput sa ma gandesc daca nu cumva meritam sa fiu privita asa bizar.

Nu, nu meritam. Nu am facut nimic condamnabil. El e o perioada din viata mea , pe care nu vreau si nu pot sa o sterg cu buretele. Ce a fost a fost frumos, cat a fost,ca doar amandoi ne-am dorit, nu? Viata mea nu incepe si nu se termina cu cineva anume, nu e nimeni de neinlocuit (desi, e drept, uneori pentru a inlocui o singura persoana ai nevoie de mai multe..). Macar acum sunt mai puternica, asa cum atunci nu eram.Si daca prin absurd ar trebui sa-i fie cuiva rusine de ceva, nu eu sunt aceea. Eu imi privesc cu foarte multa demnitate trecutul, tocmai pentru ca la momentul ala, cea care eram eu (atunci, nu ce am devenit ulterior) a luat cea mai potrivita decizie. Si daca se dovedea a fi o greseala, tot nu aveam de unde sa stiu. Si nu m-am purtat urat, nu am facut nimic, dar absolut nimic din ce ar putea sa ma puna intr-o lumina neplacuta. Nu am de ce sa fiu privita asa. De catre nimeni.

Ma bucur ca m-au vazut. Dumnezeu ii da fiecaruia ce merita, si uite ca eu n-am ajuns rau. Nimic nu e intamplator, si daca n-a fost sa fie, uite ca mie mi-a fost mai bine. Nu sunt nici proasta nici urata, si cat timp mai exista tipi „straight“ pe lumea asta, nu cred ca nu-mi gasesc pe altu`, daca o sa simt intr-adevar nevoia „sa nu mai fiu singura“. Sunt constienta ca valorez mai mult decat ar da/a dat el pe mine. Nu-mi permit sa privesc prea mult in trecut, pentru ca vreau sa traiesc in prezent, mai sunt atatea de facut, incat nu are rost sa irosesc minute si ore si zile pretioase din viata mea gandindu-ma la ceva ce am facut deja, nu? Ce e facut e bun facut (sau rau facut), dar nu mai conteaza. Invatamintele, daca or fi fost, le-am tras deja. Concluziile le stiu, amintirile au ramas si nici macar nu ma mai dor. Prin urmare, nu mai am la ce sa ma uit. Am fumat impreuna ce era de fumat. Restul e doar scrum ;)

Nu, nu cred ca poti sa fii complet indiferent fata de cineva la care ai tinut intr-adevar. Insa exista in viata momente cand iti dai seama ca, orice ar fi, nu ar mai avea rost. Nu se mai merita. Prima data a fost greseala lui. Daca i-as da o a doua sansa sa-mi demonstreze cat m-am inselat din prima, ar fi greseala mea. Nu oricine merita o a doua sansa, si nu intotdeauna greselile facute pot fi indreptate. Oricat ne-ar durea. Trecutul e trecut, trebuie asumat, nu “machiat”. Asta e. Astia suntem, cu astia defilam. Te deranjeaza ca exist? Muta-te! E lumea prea mica? Parasuteaza-te pe luna! Simt prietenii tai nevoia sa se beleasca, vizual, la mine? Treaba lor, keep talking about me, you’re making me famous. Eu nu as schimba nimic. Pentru ca nu vorbeste gura fara mine si nu fac nimic fara sa gandesc inainte. Fac numai ce vreau, atunci cand imi vine. De-aia pot sa ies mereu, si din cele mai jenante situatii, cu fruntea sus. Rusinea voastra nu e rusinea mea, scaldati-va in mocirla de unde ati venit, ca eu nu ma cobor acolo, scurta incursiune pe care am avut-o din greseala mi-a ajuns (repet, nu imi pare rau, dar asta nu inseamna ca nu mi-am dat seama ca atunci eram mica si proasta :P).

“Nu pot sa regret trecutul de vreme ce imi iubesc prezentul”. Asa e. Ceea ce sunt eu azi este, in parte, si rezultatul acelei perioade. Si nu pot sa o hulesc, pentru ca e mai bine acum. Si o sa fie din ce in ce mai bine. Privirile lor „imbalosate“ sunt, inca o data, o confirmare a noului meu statut. Pot sa am pe oricine, oricand. De-aia vreau sa raman singura. Mi-e de ajuns cum sunt acum. Restul e doar zgomot si barbati ;)

Casa de....plastilina!

Motto: “Cand te mariti, nu e ca la concursul Miss America. Nu conteaza doar proba in costum de baie. Mai conteaza si proba de talent: invartitul bastoanelor.” (Ghid de vanatoare si pescuit pentru fete) SI

" In primul an, cumperi mobila. In al doilea an, muti mobila. In al treilea an, imparti mobila." (Dragostea dureaza trei ani)

22 august, a fost o zi …sa-i zicem, speciala. O (sinistra) coincidenta a facut ca in aceasta zi sa se marite doua foste colege de clasa (nu una cu cealalta :P ).

Sa va spun: trebuia sa ma intalnesc cu o prietena la 7 seara, in fata la Gin Gin. Am ajuns putin mai devreme, si am vrut sa ma asez pe o banca in fata la Elena Cuza (din obisnuinta :“> ), sa fumez. Cand m-am apropiat de scoala, am observat eu ca se invarteau pe acolo cateva grupuri numeroase de oameni apartinand unei etnii minoritare, dar fiind imbracati “de petrecere”, m-am gandit ca sigur e iar o nunta in cantina liceului, si m-am asezat, linistita, pe banca.

De fumat n-am mai fumat, insa mi-am amintit ca trebuia sa returnez un telefon la care nu fusesem treaza ca sa raspund. In timp ce in telefon o voce vesela turuia despre distractia care urma in seara respectiva, aud, din mijlocul rromilor, o voce vesela, care se si apropia: “RUXIIIIIII!”. Era sora tipei care se marita.

Evident, nu a contat prea mult faptul ca eu vorbeam la telefon, ea a inceput sa-mi povesteasca diverse, printre care si faptul ca sora ei e cea care se marita. Vocea din receptor continua sa imi spuna cum o sa o facem lata din nou si din nou si cand obosim, o luam de la capat, ca trebuie neaparat sa ne distram. Nu stia ca eu ma distram deja ;))

Totusi, nuntile astea doua, suprapuse, m-au cam socat, si am cazut pe ganduri: nu cumva e ceva in neregula cu mine?

Casatoria la 19 ani. Ce vis! Pardon, ce cosmar! Cum sa te mariti cand esti in floarea varstei, cand ai ATATEA de facut, atatea de incercat, atatea oportunitati, cum sa iti limitezi asa drastic viata reducand-o la sfera gospodariei si eventual, a viitorilor plozi? Cand sa mai faci toate lucrurile pe care le poti face la 19 ani, la 30, cand o sa te saturi de tot, si eventual, cand vei avea si vreo 2-3 copii dupa tine? Cand sa iti mai faci o cariera (ca cele doua au renuntat, evident, la ideea de a merge la facultate), cand sa mai iesi in oras, sa mai cunosti lume? E exact ca atunci cand esti mica, si umbli prin casa cu pantofii mamei, te boiesti cu fardurile ei in fata oglinzii, imbraci hainele ei si incerci, fara sa reusesti, sa imiti comportamentul adultilor. Vrei “sa fii mare”. Toti am trecut prin asta si cred ca ma veti aproba cand voi spune ca odata deveniti adulti, ne dorim din ce in ce mai mult sa fim iar copii.

Asa e si cu aceasta castorie prematura, intre doi copii care oricum nu stiu ce vor de la viata. Cand o sa stie, o sa fie prea tarziu, pentru ca la 30 de ani nu poti sa o iei de la capat si sa dai timpul inapoi, sa ai iar 19 ani si sa-ti permiti lucrurile pe care ti le ingaduie varsta unui proaspat absolvent de liceu.

Fiecare varsta are farmecul ei, iar prin “arderea” nefireasca a unor etape (cele mai frumoase, de altfel) nu ai decat de pierdut. Pentru ca nu te mai poti intoarce acolo de unde ai plecat. Daca vrei sa fii femeie cand tu esti doar o fetita, vei fi o corcitura, la inceput, apoi, inainte sa-ti dai seama, baba. Si gata.

Eu nu cred in iubire, dar si daca as crede, totusi, la 19 ani nu iti poti da seama cu cine vrei sa iti petreci tot restul vietii. Restul vietii inseamna mult timp, timp in care te vei maturiza si vei gandi altfel. Ok, inteleg, va iubiti, e iubirea mare, da` nu e iubirea MAI mare daca faceti si acte. Stai cu el cat vrei, si cand nu-ti mai convine iti iei valiza si pleci de unde ai venit, ca e balta plina cu peste. Cand ai apucat sa semnezi „condamnarea la moarte“ (a.k.a. certificatul de casatorie), e mai greu. Si daca mai sunt si copii la mijloc, e mai nasol.

De ce sa te imbatranesti prematur, jucandu-te, ca un copil prost, cu hainele mamei? De ce sa nu porti cu mandrie si demnitate garderoba varstei tale?

Si totusi, ma bucur ca am vazut ce s-a intamplat cu ele, pentru ca asta mi-a dat sansa sa reflectez la situatia mea (de cateva zile eram putin amarata, pentru ca aveam impresia tampita ca imi lipseste ceva). Nu, nu-mi lipseste nimic. Lor le lipsesc cate o doaga si ceva tigle de pe casa. Mie nu.

Chestia cu maritisu e la fel ca treaba cu “de ce n-ai prieten, inseamna ca e ceva in neregula cu tine”. Societatea in care traim, cu mentalitati medievale deghizate in modernism (vezi “casatoria de proba” – de ce trebuia sa-i zici casatorie, concubinaj nu ne mai place?), ne face mereu, poate inconstient, sa credem ca e musai sa ai pe cineva langa tine. Da` de ce? Daca te simti foarte bine cu viata ta, cu iesitul in oras, cu aventurile, cu chestiile superficiale si amuzante si inutile si cretine si uneori inconstiente care se fac la 19 ani, de ce sa te simti incomplet/a pentru ca nu ai pereche? Cred ca asta ma deranjeaza cel mai rau la ideea de a avea prieten, ca ar trebui (cel putin partial) sa renunt la stilul meu de viata, la iesirile cu fetele, la toate nebuniile noastre, la rutina si tabieturile mele, la programul pe care mi-l fac mereu singura, la libertatea absoluta pe care o am. De ce sa renunt la lucrurile care ma fac sa ma simt bine si ma definesc pe mine, la momentul asta, doar “ca sa fiu in randu` lumii”? Eu nu am nevoie de mai mult de atat, pentru ca in cazul de fata, mai mult ar insemna mai putin. Si as iesi in pierdere.

Nu, nu sunt de acord, mentalitatea e gresita. Una minus Unu nu e egal cu Zero. Una minus Unu e egal cu O-Tipa-Libera. Care oricand poate avea pe cineva, dar nu pentru totdeauna. Si niciodata pe cineva care se va baga in viata ei suficient de mult incat sa produca o schimbare. Gen aia cu maritisu la 19 ani. Cand n-ai prieten, poti imediat sa-ti faci, daca de asta simti nevoia atunci, pe moment. Poti imediat sa nu mai fii singura, daca pe moment de asta ai chef, dar daca esti casatorita, lucrurile se complica un pic… Nu cred ca e nevoie sa ne punem cate-o zgarda de gat (pardon, la deget), pe care sa scrie numele celuilalt, ca sa simtim ca suntem “completi”. Fericirea nu vine de la o alta persoana. Daca nu te simti bine cu tine, nu te vei simti bine nici cu altu`.

De ce sa ai impresia ca un barbat e cireasa de pe tortul vietii tale? Sa fii singur nu implica si singuratatea, obligatoriu. Sa fii singur inseamna sa iti permiti mai multe. Si sa nu depinzi de nimeni.

Ma rog, poate credeti ca sunt invidioasa, si pana la urma nici nu conteaza ce impresie lasa acest articol, pentru ca l-am scris ca sa ma eliberez, nu ca sa impresionez (de altfel asta e rostul intregului blog). Le doresc sincer toata fericirea din lume (fara sa fiu ipocrita), si foarte mult noroc. Pentru ca stiu ca au nevoie de asa ceva ca sa le fie bine :)

Si poate, cine stie, vor fi mai fericite ca mine :-??. Si le multumesc, in sinea mea, pentru ca uitandu-ma la ele mi-am dat seama ca nu duc lipsa de nimic. Si ca sunt norocoasa, pentru ca sa te mariti nu e mare scofala, oricine poate, daca intr-adevar si-a facut un scop in viata din asta, insa tineretea e mult prea pretioasa ca sa mi-o pierd exersand batranetea. Si mi-am mai dat seama ca nu am prieten pentru ca nu vreau, pentru ca ar insemna sa ma schimb, mai mult sau mai putin, si viata mea e perfecta. Perfect neserioasa. Si asa vreau sa ramana. Cu riscul de a ramane nemaritata ;) [ si fara sa gust din “bucuriile vietii de parinte”].


L.E.: Ah, am uitat! Le urez celor doua perechi de proaspat insuratei “Casa de piatra!” (desi, fiind copii, mai bine le-as ura “Casa de plastic!” sau “Casa de plastilina” , dar nu vreau sa fiu rautacioasa, deja am fost, in randurile de mai sus :D)

Fara (prea multe) cuvinte...

Shhht!

Uneori esti doar un gandac mic....

alteori, esti pantoful cu toc inalt care il striveste ;)

Motto: “Cineva avea sa se taie in cioburile nefericirii altuia si ea nu voia sa fie nici macar martora.”

"Oare ce cred unii ca au de castigat nepierzand nicio ocazie? “


…vezi ca blestemele vin de unde a fost si iubirea, tot din suflet, si daca pana acum nu a dat nicio masina peste tine, asta e pentru ca inca nu te-am uitat...

Roaga-te sa nu gasesc pe altu` prea curand, caci in ziua in care nu voi mai avea niciun (re)sentiment pentru tine, s-ar putea ca vorbele pe care le-am tot spus dar in care inca nu cred sa se adevereasca. Vai de putzulica ta…. (mititica de ea).

As putea sa te cuceresc iar si iar, pentru ca esti o prada usoara, as putea, dar nu vreau, pentru ca nu meriti nici macar sa ma mai joc cu tine. Pentru ca Dumnezeu ti-a dat ce meriti. Te-ai uitat pe cine ai langa tine? Eh, sufletul tau e mai urat decat figura langa care te trezesti zi de zi (si nu la a ei ma refer, de data asta). [Btw., you have the body of a God…too bad it’s Buddha’s…].
Se pare ca nici frumusetea fizica nu-ti mai e la indemana, o data ce m-ai pierdut, ti s-au dus pe copca si gusturile bune (sau nu le-ai avut niciodata, intalnirea noastra a fost o scapare a proastelor mele gusturi?). Intr-adevar, viata e de cacat in anumite momente, si probabil atunci a fost momentul propice…

Abia astept sa ne (re)vedem! Pentru ca vreau sa vezi si sa-ti curga balele dupa ce ai pierdut! Si iti promit ca o sa-ti para rau;). Cand o sa ti se scoale iar dupa mine sa-ti dai palme peste ochi, ca tu m-ai lasat sa plec, prostule! Sa te inveti minte, alta data, sa mai umbli dupa fufe care nu vorbesc mult, pentru ca au mereu gura plina, si nu au nevoie sa mearga la solar, ca la ele e culoarea naturala, si nici sa se epileze nu au nevoie, ca doar, deh, pe poteci nu creste iarba, nu?

Ai dreptate, sunt de preferat ele, pentru ca ti se potrivesc, cu ele poti sa mergi in codru, cu Gutza cu tot, unde mashina e oricum hotel de 5 stele, luand in calcul calitatea serviciilor prestate.

Nu, nu mai sunt geloasa, mi-am dat seama, in sfarsit ca tu chiar nu ma meriti, si deci asta este motivul pentru care n-a fost sa fie...eh, am pierdut, ce-i drept, un timp pretios din viata mea, dar am sa-l recuperez eu...

Manelele se pare ca sunt un stil de viata, nu doar un gen de muzica, daca asculti manele, mai devreme sau mai tarziu ajungi manelar, uita-te in oglinda si ai sa iti dai seama (daca mai poti) despre ce vorbesc...

Ne-am mai intalnit si o sa ne mai intalnim noi, prostia asta a mea n-o sa dureze o vesnicie, si „daca intr-o zi te trezesti cu o flegma intre ochi, sa stii ca n-a picat din cer“. E cadoul meu de despartire (asta pentru momentele in care dragostea e prea mare ca sa-ti mai incapa in pantaloni).

.....si-ti jur ca n-am sa am pace pana cand n-ai sa te tarasti in genunchi sa-mi ceri iertare. Pana atunci imi vad de viata mea. Ceea ce tu ai facut inainte, cu mult inainte sa...

[Ce mi s-a intamplat azi a fost asa urat si meschin, incat nu vreau sa scriu (prea mult) despre asta, decat dupa ce o sa trec peste. Pentru ca am mai scris si uite, inca nu suport ideea. De-aia las fraza suspendata, urmand ca anumite lucruri, in neregula, “ilegale” chiar, sa fie suspendate si ele. De catre mine, cea care incearca sa dea la o parte nisipul. Pentru ca e doar….praf in ochi;) ]

P.S. (Doamne, iarta-ma pentru ce o sa scriu acum, dar Tu stii mai bine de ce spun asta, si cui…): Sa dea Dumnezeu sa te ia dracu’!

Da, e pacatul meu si mi-l asum, cu multa demnitate, ceea ce tie iti lipseste.


[De data asta nu e filozofie menstruala, caci luna asta imi intarzie nepermis de mult… Articolul este, deci, consecinta a unui SPM prelungit la infinit…

Apropo, daca e al tau, te anuntz - si ti-l si dau;) ]

Tea party

Din seria “Ce-am mai patit in bucatarie…” va prezint…. apa fiarta timp de aproximativ 6 ore (guesstimation, ca ar putea fi si mai multe, dar tind sa cred ca dupa ce a plecat coleputza am pus apa la fiert, se poate sa fi facut magaria si inainte, ceea ce ar insemna….whatever, mai mult :-< ). Da, ati auzit bine. Ieri, am vrut sa-mi fac ceai (de vreo doua zile am inceput un tratament naturist cu niste ceaiuri). Si am pus apa la fiert, pe ochiul mic al aragazului, apoi mi-am vazut de treaba (era sa si adorm, intre timp, Doamne ajuta ca nu s-a intamplat asta!).

Dupa cateva ore bune, tot plimbandu-ma prin casa, mi-a venit (din nou) ideea sa-mi fac ceai (ce binecuvantare e sa ai o memorie asa de proasta, incat sa uiti si ce ai uitat!). Abia cand m-am apropiat de balcon, unde e aragazu`, si am auzit un suierat timid, m-a strafulgerat gandu`: Doamne ce-am facut? :-Ss. Eh, ca sa nu va mai tin prea mult in suspans, pot sa va marturisesc urmatoarele: evident apa in craticioara aia nu mai era, ar fi fost chiar o minune sa mai fi fost vreun strop de apa, iar fundul craticioarei era negru, in zona auzindu-se un suierat ca atunci cand s-a facut ceaiul, la englezi (stiti ca au ei o chestie minunata, care seamana cu un ceainic, are si gaura sa torni ceaiul…in fine, nu am vazut decat in filme, si nu stiu cum se numeste :P ).

Am fost la fel de ingrozita ca atunci cand s-a petrecut evenimentul cu cuptorul cu microunde. Si primul gand care mi-a trecut prin cap a fost acelasi ca atunci cand am descoperit ca sunt somnambula: Doamne, mi-e frica de mine! Si vorbesc foarte serios…

Momentan am luat o masura de siguranta, asa, la mintea mea (adica nu ma astept sa fie o mare revelatie sau sa previna anumite lucruri evidente pentru un dezastru in bucatarie, dar macar supravietuiesc – si salvez si casa – pana se intorc ai mei din vilegiatura): daca mai aprind aragazu` (ca va trebui sa continui sa-mi fac ceaiuri…), stau langa el pe toata durata coacerii/fierberii/gatitului, etc. Si nu ma uit pe geam, distrasa de tzigara din mana mea! Sunt oarecum trista din cauza ca imi pun viata in pericol incercand sa fac ceai, si imi amintesc de o vorba de duh (care m-a suparat teribil, la momentul ei), spusa de tati: „Bah, asta da foc la casa incercand sa taie paine!“ Poate ca are dreptate, si eu ar trebui sa ma concentrez pe alte lucruri. Adevarul e ca nici nu-mi doresc sa devin o mare bucatareasa (nu ca ar fi foarte la indemana). Dar ar fi util, pe alocuri, sa stiu sa fac macar ceai [ nu de alta, dar e destul de penibil sa incerc sa explic altcuiva de ce beau eu un anume ceai asa cu asiduitate, vreo 3 cani pe zi :P]

M-am saturat sa fiu asa neputincioasa! Cand o sa fiu eu mare, o sa urmez un curs intensiv de gatit, in urma caruia n-o sa-mi mai fie frica nici de aragaz, nici de microunde, si o sa fac un ceai…:X :X :X

Pana atunci, anuntz la mica publicitate de pe blog: “Caut persoana nepretentioasa, cu suflet mare (preferabil voluntar), care sa-mi faca si mie ceai de urzica, sa nu-mi mai cada paru` si nici bucataria sa nu ia foc… Platesc in natura! (Cartofi, morcovi, oua, ce mai am prin frigider, pana vin ai mei). Cei interesati pot trimite CV pe adresa mea de mail: *******_********@yahoo.com sau pot suna la nr de telefon 07**/** ** ** , sau pot chiar veni personal sa dea o proba, la adresa: Strada *********, Bloc **-**, Apartament **, Craiova. Interviul pentru angajare consta intr-o proba practica, denumita generic “facerea sau geneza unui ceai”. Cei care trec de etapa eliminatorie, vor fi supusi si unui test psihologic, urmand ca apoi sa afisez si pe blog si la avizierul din scara blocului lista cu notele obtinute, si cu cei admisi.”

Vorba cantecului, “I’m waiting for some kind of miracle…”. Pana se intampla vreun miracol, si i se face cuiva mila de mine, o sa “gatesc” numai cu echipament special de protectie: casca gen aia de motocicleta, dopuri de urechi (in caz de bubuituri), ochelari de inot (in caz ca sare ceva lichid), manusi lungi, impermeabile si rezistente la foc, si eventual, un balon in care sa ma bag cu totul, construit dintr-un material rezistent la orice calamitate naturala pe care as putea-o cauza incercand sa ma hranesc...

...tea, anybody? ;;)