Apel umanitar disperat si persuasiv

Numai maine nu-i poimaine....

...si am belit-o. In mod oficial.

Va rog respectuos si disperat sa fiti alaturi de mine, si, mai ales, alaturi de Alina. Fiti si voi oameni macar o data in viata voastra! Greu e, nu-i asa? Pun pariu ca jumate din cei care citesc acum se scarpina in cap sau in nas, intrebandu-se oare la ce ma refer. Cealalta jumatate sper sa vina miercuri la bal ;)

Jokin`. Va astept pe toti, in numar cat mai mare >:D<

Inapoi in timp...

Motto: "Nu e nimic mai interesant decat sa te intorci intr-un loc care a ramas neschimbat ca sa iti dai seama cat de mult te-ai schimbat tu"
Nelson Mandela


Azi m-am intors in timp. Don’t worry, nu sunt schizofrenica :P, e vorba de re-trairea oarecum in oglinda a unei amintiri. O amintire placuta. Motto-ul nu e intamplator, nu stiu daca sa fiu de acord sau nu cu el. Cred ca atunci cand te intorci intr-un loc de care te leaga amintiri, indiferent cat de schimbat crezi ca ai fi fost, devii, cumva, acelasi. Nu cred ca oamenii se schimba. Dovada ca desi de nu stiu cate ori am fost ferm convinsa ca am trecut peste, se pare ca nu exista metode sa treci peste. Noi, oamenii, nu putem sa ne stergem trecutul cu buretele. Din pacate, „Eternal sunshine of the spotless mind“ e doar un film. Nu avem unde sa fugim de chestiile pe care le-am facut, fie greseli, fie lucruri bune. A “trece peste” de fapt, cred ca este procedeul ala psihologic, care mie mi se pare ceva bolnav :)), si anume incercarea de a iti bloca anumite ganduri, amintiri, etc. Dar, nimeni nu garanteaza ca o data “re-activate”, nu re-devin obsesii.

Am decis, acum ceva timp (si in hotararea asta am ramas constanta :P) ca nu o sa mai incerc sa neg nimic, incerc doar sa nu fac caz. Este evident (si imi va da dreptate oricine a fost in situatia mea) ca nu exista nicio modalitate nici naturala nici supranaturala de a iti sterge din minte pe cineva, sau ceva. Mai ales daca e o persoana care ti-a fost draga. Pardon, care inca iti mai este ;)). Nu exista chestia asta cu “te iubesc de azi pana maine, da` de poimaine gata, te uit”. Uitarea este, din cate imi amintesc eu (desi nu am prea invatat la psihologie) un proces mai mult involuntar. Nu am auzit pe nimeni sa se concentreze “uite hai acum uit ASTA, si o uit, si o uit, si o uit”. De fapt, cu cat te concentrezi mai mult sa uiti o anume problema, cu atat te gandesti mai mult. Si iese varza. Si viata mea si-asa e data peste cap, pentru ca asa sunt eu, cand sunt stressata mi-e mai bine si sunt mai eficienta.

In concluzie, nu pot sa trec peste. Chiar nu pot. Ceea ce e mai rau e ca nu prea pot sa trec nici mai departe...


Revenind la locul amintirilor mele, am uitat sa mentionez ceva foarte important. O singura modificare a suferit locul ala: acum, are o usa in plus. Care da catre un spatiu foarte mare. Usa aia nu era acolo. Deci, cale de scapare exista :P. S-a construit intre timp. Sau e usa pe care a iesit cealalta persoana? :-? Nu stiu sa raspund la intrebarea asta…. ca la multe altele.

Nu vreau nici sa intru in prea multe detalii, pentru ca unele lucruri nu pot fi asa publice incat sa fie spuse pe blog, si nu vreau sa dau in dramatism si telenovela ;)).

Atat voiam sa va spun, ca se poate calatori inapoi in timp, cat timp exista spatii care raman la fel. Cu o usa in plus sau in minus, pentru ca oamenii mai vin si mai pleaca din viata ta. Nu ne luam la revedere, ca nu murim, ne mai intalnim noi....Si da, m-am schimbat. In bine. Pentru ca acum privesc altfel lucrurile. Chiar daca sunt ele la fel. “Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”. Eu ma transform. Continuu. In mine. Cu atacuri de furie, panica, isterie, nebunie, cantat, etc etc (cine stie, cunoaste prea bine ca sa mai dau detalii). Si uneori ii mai transform si pe altii :P. In prosti ;)). In concluzie, sfarsit .

P.S. : Si no comment! (mai ales cei care habar nu aveti de ce vorbesc eu pe aici).

Bal mascat!

Motto: O parte din parfum se imprima pe mana celui care ofera floarea….



Totul a inceput acum cam o luna si ceva, cred, cu vizita colegilor nostri de la centrele de voluntariat din Slatina. De fapt, totul a inceput asta iarna, cu vreo saptamana inainte de ajunul Craciunului, cand eram cu inca 3 colege la suc, si ne-a venit ideea de a strange bani pentru niste oameni necajiti, sa le facem o bucurie de Craciun. Recunosc, atunci nu ne-a iesit mare lucru. Insa ideea mie mi-a placut foarte mult, si am hotarat sa o dezvolt acum, de Paste. Formula de bal mascat am preluat-o de la cei din Slatina. Initial voiam sa facem tot pachete pentru mai multi oameni, insa cineva a venit cu ideea minunata sa strangem bani pentru cineva bolnav, care are nevoie disperata de cat mai multi bani. Si am gasit acea persoana.

Numele ei este Alina, si este in clasa a 3-a, la Elena Cuza. Oarecum, colega cu mine. E mica, frumoasa, si plina de viata. Din pacate, sufera de leucemie. Din fericire, noi suntem hotarati sa luptam pentru ca ea sa traiasca. Din fericire, si tu poti sa contribui la implinirea dorintei acestui copil. Cum?


Vino pe 1 Aprilie in club Liquid (fostul Nrg), ora 20, la balul mascat organizat de Voluntaris si Kiss Fm pentru Alina. Pretul biletului este de 10 RON, iar absolut toti banii stransi merg in contul acestei cauze nobile. Ca sa salvam viata Alinei. Va fi o seara ca toate celelalte in club, insa aceasta are dublu scop: sa ne simtim bine si sa facem un bine. Ia-ti prietenii si vino! Spune tuturor cunoscutilor tai! Ajuta-ne sa ajutam!


A, si inca ceva: faptul ca nu poti face totul nu este o scuza pentru a nu face nimic!

Azi...

Dedikiss: “Melc, Melc, codobelc,
Te rog, nu-ti scoate cornul, ca e de rau…”


Zi frumoasa, rece, dar totusi senina. Ca niciodata, m-am trezit mai devreme decat planuisem. Si nu am mai adormit. Oarecum panicata de mereu aceleasi vise, cu trenuri, apoi zapada, sau zapada, apoi trenuri. Am avut intentia sa plang de 4 ori inainte sa plec la scoala, dar de fiecare data mi-am amintit diverse chestii, care m-au facut sa renunt. De ciuda, nu am mai plans :))

M-am aranjat atat de mult, incat am ajuns la scoala asa de tarziu, si m-am gandit sa mai fumez o tigara, ca oricum toata lumea intrase deja la ore. Evident, femeia de serviciu inca patrula.

Am fumat, am intrat in clasa, m-am simtit ca un musafir – nu mai dadusem pe la engleza de cateva luni bune. Profa isi schimbase freza. Ii sta bine, e dragutza ca de obicei. Le zise celorlalti colegi: „Ete-o mah, cum veni ea la scoala ca o floare!“ si multe altele :P.

Am afectionat-o in mod repetat pe coleputza, care, ca de obicei, nu apreciaza nimic, si mi-a pus mana pe vene. Nu o voi ierta niciodata – am ramas cu sechele.

Am facut “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” la romana. M-a revoltat, inca o data, gelozia posedatului aluia de Gheorghidiu. Oameni nebuni si frustrati…. Ca de obicei, diriga a fost la inaltime, sustinand superioritatea evidenta a femeii, si absurditatea bolnavului aluia care s-a dus la mama dracu ca avea impresia ca nevasta-sa vrea sa il paraseasca, si s-a gandit sa i-o ia inainte – inteligent gest. Bombardarea propriilor colegi e semnificativa pentru intelegerea gradului de inteligenta al acestui personaj caruia, pare-se, i se acrise de bine. Mda. Mai cunoastem. (paragrafu` asta fu` pentru Anca :P)

Ceea ce voiam sa evidentiez prin aceasta relatare vesela si idioata la persoana intai este ca am avut o zi buna, in care m-am simtit bine, ca de obicei, vesela, glumeata, fumatoare, semi-dezbracata (ma rog, in fusta :P), pana am plecat de la scoala. Moment in care s-a destramat armonia, deoarece micul melc statea pleostit pe asfalt, la verticala. Evident, simtindu-ma dupa parfum, i se falfaira ochii rapid, si se desprinse de pe asfalt, lasand dara de muci-de-melc (nu stiu cum se numeste aia sclipicioasa pe care o lasa melcu` in urma lui :-??, dar Ion Barbu ii zicea “Brau de bale”. Cred ca sunt de acord – stiu eu de ce spun asta :P) . Coleputza ma facu` de ras, evident (nu spun de ce, ca si eu facui acelasi lucru, dar era totusi prea mare coincidenta). Cred ca e adevarata faza aia ca daca razi prea mult, la un moment dat o sa iti iasa pe ochi rasu`. Eh, eu azi am facut exces de zel….


A, si micul melc continua sa stea pleostit pe asfalt. Numai cand trec eu pe acolo i se falfaie. In rest, e o nevertebrata flasca, cu telefon mobil. S-a inmultit, ca azi a plouat : “ca melcii dupa ploaie”. Mda. “Si spune-mi de ce-i toamna/Si frunza de ce pica…” =)). Intr-o zi, o sa o fac si pe asta. Pentru ca merit B-). Si mai ales, pentru ca o merita >:).

Amor la primul vaz

Motto: It doesn’t matter if the guy is perfect or if the girl is perfect as long as they are perfect for each other….


De curand, am luat parte la o discutie care m-a pus oarecum pe ganduri. Discutia a pornit de la Julieta (o stiti pe Julieta, nu? Fata cu “O, Romeo, O Romeo, vino la balcoane” :D Joking :D). Persoana care a initiat discutia spunea ca trasatura ei caracteristica este inocenta fermecatoare. Ca iubirea la 14 ani, cat avea ea, e nemasurata, si ca din inocenta, face gesturi capitale.Ca la 14 ani, daca iubesti, si aveti inalnire la 3, poate sa vina ala si la 7, ca tot aia e. Si am inceput sa ma gandesc la iubirea asta la prima vedere….

In primul rand, trebuie sa mentionez ca prin “amor la primul vaz” eu inteleg ceva reciproc si simultan. Orice altceva e ratacire, si trece cu ceaiuri :P.

Poate ca o exista si asa ceva, poate ca exista si oameni care de cand se vad prima oara, fara sa le faca nimeni cunostiinta, isi dau seama ca ei au de parcurs un drum impreuna. Poate ca exista si oameni la care faimoasa “chimie” apare din primul moment. Singura mea problema cu aceste porniri sentimentale bruste e ca, de obicei, cu cat apar mai repede, cu atat se termina mai repede. Cu cat sunt mai focosi “iubitorii”, cu atat mai repede o sa isi dea seama ca a fost doar o faza trecatoare. Pe de alta parte, se poate intampla ca la unul sa fie dragoste la prima vedere, iar la celalalt, sa vina pe parcurs. In acest caz, insa, roata iubirii (care e cam dezumflata in ultimul timp ;)) ) face ca cel care s-a “desteptat” (sau “incetosat”, dupa caz) mai tarziu, sa fie si ultimul care scapa de respectiva “ratacire”.


Am vazut acum ceva timp un documentar despre legea atractiei. Sigur l-ati vazut si voi .Eh, pentru cei care nu l-au vazut, acolo se discuta despre universalitatea acestei reguli, descoperita de niste fizicieni. Deci, este un adevar stiintific ca iti atragi atat fericirea, cat si nefericirea.
Revenind la amorul asta la primul vaz, ma intrebam totusi daca, prin legea universala a atractiei, cel care se amorezeaza primul poate influenta reactia celuilalt. Da, stiu, am spus ca nu accept decat situatiile simultane, dar daca influenta este suficient de rapida, poate ca nu mai conteaza. De fapt, conteaza, pentru ca astfel dispare mitul celebrei “Iubiri la prima vedere”, care nu este, de fapt, decat puterea foarte mare a cuiva de a atrage o persoana foarte rapid, parand ca se intampla simultan. Sincer, mi se pare o explicatie mult mai plauzibila decat toate aberatiile alea gen “conspiratie cosmica” si “coincidente fericite”. Ma lasi? In ziua de azi, numai ora la care vine autobuzul e o coincidenta fericita (si aia, destul de rar).

Si ca tot am ajuns la parabola zilei de azi, acum mai mult timp, o profesoara ne-a intrebat cum am transpune scena balconului in ziua de azi. Probabil o intalnire undeva intr-o discoteca, sau pe vreun scuter, sau, in cazurile fericite, in vreun BMW. Declaratiile de dragoste sunt undeva intre “Imi plac tzatzele/buzele tale” si “Te-a durut cand ai cazut din Rai?”, si, celebra “Crezi in dragoste la prima vedere?” Aceste “aforisme” figureaza, mai nou, pe post de “Jos textila” (un fel de preludiu, doar ca mai modern :P). Mda, sunt de acord cu voi – s-a cam denaturat mesaju` de la Romeo si Julieta incoace. Da` parca totusi si ei erau cam dramatici :-?. Adevarul, ca de obicei, e pe undeva pe la mijloc.


Nu pot insa sa neg ca aceasta discutie la care am luat parte, de fapt, m-a facut sa reflectez serios daca exista amoruri nebune de la prima vezanie. Nu stiu sa raspund cu certitudine, insa daca exista, probabil ca se aseamana cu sentimentul ca desi esti ce esti, si esti mandra de ce esti, exista in lume o singura persoana pentru care si cu care ai renunta la principiile tale, ca sa il faci fericit. O persoana care cu siguranta nu este perfecta, poate ca nici speciala nu e, dar te completeaza, cumva, desi sunteti firi diferite. Daca exista, probabil asta e forma cea mai “romantica” pe care o poate lua in ziua de azi. Cineva cu care poti sa stai sambata seara acasa, si sa spalati rufe. (asta e citat dintr-un film, eu inca n-am ajuns atat de patetica ;)) ).



P.S. Da, cred in dragoste la prima vedere, dar tu nu m-ai convins. Se pare ca frumusetea ta orbitoare, atat psihica, cat si trupeasca, m-a facut sa dau in orbul gainii, si nu mai pot sa imi revin. (acest citat nemuritor nu este adresat cui se simte, ci cui e prea nesimtit ca sa isi dea seama ca e vorba de el :P).

Preafericitu, Preafericirea, si o fata foaaarte nefericita (guess who)

Azi, (ma rog, ieri, ca acum cand scriu e trecut de ora 12, deci e deja maine) la ora de religie (ca iar am facut imprudenta sa vin la scoala), profu` a decretat niste aforisme in urma carora, cugetand profund si in detaliu, mi-am dat seama de ce mi-am ratat eu iubirea. Stati sa va explic, sa intelegeti toti. Deci….era vorba de faptul ca femeia si barbatul sunt firi opuse, dar complementare prin porunca. Nu intelegeti, nu? Nici eu. Deci, femeia e iubitoare din fire, barbatul e ascultator din fire (remember episodu` cu maru`, Adam si Eva ;;)? ). Femeia fiind nesupusa din fire, porunca ei e sa fie ascultatoare, si “sa aiba teama de barbatul ei”, iar barbatul, fiind ascultator din fire, porunca lui este sa iubeasca.

Deci, opozitia femeie-barbat e opozitia fire-porunca, iar ea este echilibrata si complementara atunci cand se imperecheaza. Cu alte cuvinte, femeia trebuie sa fie fericita cand este iubita, si sa fie ascultatoare; porunca ei nu este sa iubeasca. In schimb, barbatul (si aici il citez pe Preafericitu`) :”Si-o ia in freza daca nu iubeste”. Nu a mentionat cat de “la propriu” ca sa zic asa trebuie sa iubeasca. Probabil aici intra in functiune aia cu “Inmultiti-va ca nu-stiu-cine-de-nu-stiu-unde” si “De 700 de ori cate 7” etc etc. (daca intra pe aici careva care stie despre ce e vorba, sa imi lase un comment ;;) ). Asa. Si acum revin la viata mea.

Pana in aceasta zi mareata (12 spre 13 martie 2009, care , desi este joi spre vineri va fi de acum cunoscuta sub numele de marti dupa luni de zile), eu nu mi-as fi dat seama niciodata de ce am ratat eu marea iubire a vietii mele (cine stie, stie, cine nu, nu va afla acum ce si cum :P). Pentru ca nu am fost multumita cu iubirea lui (ma rog, era si a mea da fiindca nu intra in schema, nu o mai mentionez :)) ), si nu am fost ascultatoare. Nu l-am ascultat. M-am opus vointei lui. Am fost rea si merit mania lui. Nu mi-am ascultat barbatul. Am facut cum m-a taiat pe mine capul (desi barbatu` are capetele familiei , da` mi-e ca daca discut si aceasta asertiune a Preafericitului articolul va capata valente mult prea vulgare :P), si uite, s-a suparat si nu i-a mai trecut. Pesemne ca pe la el trecuse Preasfintitu` cu lectia aia, inainte, si el stia care ii sunt atributiile. Pana la urma minuscula diferenta de varsta si-a spus cuvantul: el era initiat, eu eram…o rebelda ;)).

Si nu doar o data mi-am ratat fericirea, se pare. Daca mergem pe ideea ca femeia trebuie sa fie multumita cu iubirea care i se ofera, si ofere la schimb ascultare…..mi-am ratat fericirea de vreo 3-4 ori numai in ultimele luni :-sS. Lucru care incepe sa ma sperie, mai ales ca iubirile mele sunt pe o panta descendenta, se pare ca pacatul meu primordial, neascultarea, a dus la o involutie a admiratorului universal, de la om la maimuta (si chiar pana la melc, deci ne indreptam spre sfera nevertebratelor). Mda, viitoru` suna orange.

P.S. :Daca cumva, printr-o nefericita coincidenta a sortii, chiar si TU imi populezi acest blog cu globul ocular, sa stii ca ce am scris mai sus este un pamflet si trebuie tratat ca atare, si ca NU, nu regret ce ti-am zis, si ce am facut – consider ca am luat decizia corecta.

A, si apropo, eu ader la parerea dirigii (pe care si-a exprimat-o referitor la Felix si Otilia), si anume ca implinirea prin iubire este un privilegiu pe care il au doar cuplurile bazate pe iubire RECIPROCA (apropo, tu nu stii cuvantul asta ;) ).

Epilog: Preafericitu` umbla in continuare liber prin scoala, smintind la misoginism tot ceea ce intr-o zi, cu mult noroc, se va numi (poate) barbat. Si asa imi vine sa il dau cap in cap cu el insusi, sa inteleaga ce inseamna “capu` e barbatu`”, si sa vada si el ca, desi inca se mai citeste pasaju` ala cu “Femeia sa aiba frica de barbat” la nunti, in ziua de azi, femeia conduce. Masina, trenu`, tramvaiu’, telegondola, si multe altele. Barbatul a ramas stapan pe masina de spalat. Se pare ca rolurile s-au inversat: femeile poseda acum ascultarea, barbatii au ramas sa cerseasca iubirea. Niciodata nu vom fi egali, pentru ca suntem prea diferiti. Mda. “Totusi este trist in lume…”

Greselile nu se iarta, se repara!

Imi plac la nebunie oamenii care au prostul si repetatul obicei sa isi bata joc in ultimul hal, dupa care, apoteotic si patimas, sa isi ceara scuze. Ii ador pe acesti oameni care au impresia ca poti sa faci orice, atata timp cat spui dupaia ca iti ceri scuze,e ca si cum n-ai fi facut. Treaba cu “oricine merita o a doua sansa” e o prostie – cine te-a dezamagit o data, te va dezamagi la fel in continuare urmatoarele 100 de dati, chit ca dupa fiecare prostie care ii iese pe gura spune “scuza-ma, ma ierti, nu?”.

Greselile nu se iarta, greselile se repara. Acuma nu va uitati la mine ca la Cruella de Ville, ca nu sunt impotriva iertarii, ca doar si eu mi-am cerut scuze de destule ori. Dar mi se pare aberant sa le tot dau sanse oamenilor care nu dau niciun semn ca si-ar fi revenit, desi verbal sustin asta (destul de violent). Daca dai semne ca chiar stii unde ai gresit, si ca esti dispus sa nu mai faci, mi se pare de bun simt sa primesti o a doua sansa. Eh, omul la care ma refer eu a avut recidive dupa recidive dupa recidive dupa….etc ati prins voi ideea. Si de fiecare data imi spunea acelasi text, cum ca acum, gata, s-a calmat. Ma indoiesc sincer de acest lucru, dar nu vreau sa dezbat asta, ca deja intram in alt subiect.

Ceea ce voiam sa spun, de fapt, e ca scuzele nu rezolva nimic. Problema nu este a scuzelor, ci a faptului ca trebuie sa intelegi ce ai facut, si sa fii dispus sa nu mai faci pe viitor. Atat. Orice lamurire suplimentara, orice alta scuza, sau orice altceva este in plus, la momentul actual.


Si nu e vorba doar de situatia asta; am mai intalnit genul asta de oameni, care dupa ce aproape iti dau in cap, isi cer scuze asa dulce si blajin, si se asteapta ca scuzele sa aiba efect de lobotomie, si tu sa uiti complet ce au facut. Pe de alta parte, aceste persoane deosebit de “umile” cand gresesc sunt de asemenea foarte categorice cand le greseste lor altcineva.


O mare porcarie scuzele astea. Te fac sa te simti prost dublu: dupa ce ti-a facut respectiva persoana, te mai face sa te simti si de parca tu ai fi personajul negativ, ca nu ii acorzi marea iertare. De parca iertarea ar face ca el/ea sa fie mai putin vinovat/a de ce a facut.

Imi pare rau ca te-ai indragostit de mine, imi pare rau ca mi-ai scris poezii, imi pare rau ca si acum, simti nevoia sa pui statusuri ca sa ma scoti din minti, imi pare rau ca tot tu simti nevoia sa te razbuni, imi pare rau ca esti obsedat de ideea ca nu vreau sa fiu cu tine, imi pare rau ca tu m-ai facut sa par personajul negativ din poveste, imi pare rau ca ai facut atata tam-tam de aproape un an, imi pare rau ca nu ai inteles tu de la inceput ce era de inteles, si acum dai vina pe mine, imi pare rau de tine, ca nu te mai opresti, in final: imi pare rau ca, dupa toate cele, ai simtit nevoia sa imi mai ceri si scuze.


Si daca tot am pornit pe drumul scuzelor, in stilul tau, uite, imi cer si eu scuze: Imi pare rau ca te-am cunoscut!

Ca prietena am multe defecte, ca dusmanca sunt perfecta!

Au inceput sa ma calce pe nervi anumite persoane, nepermis de mult. Stiam de mult ca majoritatea oamenilor se merita unul pe altul, si ca cine se aseamana se aduna, dar parca totusi daca se aduna prea multi si se si inmultesc virtual si spiritual, ma coplesesc pe mine, care , vorba aia, sunt una singura si nu pot sa le fac pe toate si sa ii si suport pe toti chiar asa 24/7. Nesimtirea atinge cote maxime, iar bursa e inca deschisa – caracterul jalnic al unora, se pare, atinge niste superlative incredibile, care mai nou au parasit valenta latino-americana (aka telenovelistica) si se indreapta spre sfera thrillerelor. Mai nou o sa ajung sa imi fie teama pentru siguranta mea, ca nu stiu cum au aparut niste maniaci in viata mea, care gasesc orice motiv sa se ia de cuvintele mele. Ii ignor, si nu ma lasa. Le raspund, si tot eu sunt aia rea. Serios, ca deja ma sperie amploarea fenomenului. Si cica eu sunt aia cu “valu` de ura”. Mda… Nu ma afecteaza parerile pe care le-a impartit omul ala despre mine, pentru ca pana la urma cei care cred ceva despre o persoana fara sa o cunoasca, nu sunt oameni care pot fi importanti pentru mine.


Contrar oricaror pareri, nu ma laud cu asa-zisa iubire-obsesie care se indreapta sau s-a indreptat catre mine. Stiind care sunt persoanele, nu pot sa ma laud cu asa ceva; nu pot decat sa ma fac de ras. Vreau doar sa fie clar, ca nu ma induioseaza. Absolut deloc. Eh, asta e, viata e o pitzipoanca, care nedreptateste persoane cu “caracter deosebit” si “fara dusmani”. Nici nu imi bat joc de sentimentele alea care se pare ca sunt asa speciale, ca mai nou l-ar determina sa imi dea in cap, numai pentru ca nu i-a iesit cum voia. Daca imi bateam joc, iti dadeai seama. Chiar si tu. Asa de evident ar fi fost…


In incheiere, pot sa mai spun doar ca nu intentionez sa mai acord nici cea mai mica atentie acestor persoane (sunt doua, ca s-au coalizat impotriva lipsei de iubire si intelegere care ma caracterizeaza). Cel mai inteligent cedeaza primul. Vorba aia, sa nu te certi niciodata cu un prost: te aduce la nivelul lui si te bate cu experienta. Eu nu ma mai cobor la nivelul usii cortului….esti nesimtit, daca nu esti de obicei, acum ai fost, si desi tu sustii ca nu m-ai jignit, ai fost foarte agresiv. Caracterul tau cu altii nu il cunosc si nu ma intereseaza; mie mi-e de ajuns ce am vazut eu, motiv pentru care prefer sa nici nu comentez. Nu ca nu as avea ce spune, doar ca am cam ramas fara cuvinte – sincer, chiar si pentru tine, e josnic.


A, si faza cu asa-zisa razbunare a ta e si mai penibila. Daca ai impresia ca asa mi-o platesti, inseamna ca tu chiar ai o problema. Gaseste-ti bai nene un suflet normal!


P.S. Orice asemanare cu persoane reale este, din pacate, neintamplatoare si chiar intentionata.

Exista hartie....

Azi, intr-o incercare destul de timida de a face curatenie intr-un sertar din birou (din cauza de nervi, nu ca mi-as fi dorit intr-adevar sa fie ordine undeva in camera mea), am dat peste un fragment din ceva ce scrisesem acum multa vreme..sau nu chiar asa multa :P. In fine, acum ceva timp. Am recitit, dupa 2 randuri m-am ingrozit, si primul meu impuls a fost sa mototolesc hartia si sa o arunc. Dupa care obsesia mea pentru reciclarea hartiei s-a impus, si am inceput sa cuget: merita sa arunc hartia aia, sau sa o reciclez?


Am meditat destul de mult la asta, si nu am gasit nicio solutie care sa ma multumeasca: pe de-o parte, salvarea planetei, pe de alta parte, distrugerea unor “amintiri”. Nu paream sa gasesc niciun compromis: pe de o parte, voiam sa nu mai vad in viata mea porcariile pe care le scrisesem intr-o anume faza a vietii mele, pe de alta, nu imi venea sa arunc sau sa ard hartia.

Pana la urma, m-am gandit ca totusi eu fac nu suficient, dar totusi cat de cat ceva pentru chestia asta cu protectia mediului, si ca imi permit sa fac o exceptie de la regula, macar o data in viata. Am ars hartia respectiva. Mai greu e ca acum nu-mi mai ies din cap cuvintele pe care le-am citit de pe ea, inainte sa o distrug….


Mda, exista si hartie care nu poate fi reciclata...

A fost odata ca niciodata....(si mai e si azi, din pacate)

A fost odata ca niciodata, intr-un taram indepartat,
O printesa frumoasa, independenta, sigura pe ea,
Care, in timp ce statea meditand
La probleme ecologice
Pe malurile unui iaz nepoluat
Pe o pajiste inverzita de langa castel,
A dat peste un broscoi.
Broscoiul i-a sarit in poala zicandu-i:
“Dulce domnita, am fost candva un print frumos,
Pana cand cineva a aruncat o vraja mastera asupra mea.
Daca ma vei saruta o data insa,
Va fi de-ajuns sa ma transform la loc in printul tanar si ferches care sunt de fapt.
Si apoi, iubita mea, ne putem casatori
Si ne putem instala in al tau castel
Unde tu vei putea sa-mi gatesti
Sa-mi speli hainele, sa-mi porti urmasii in pantece,
Si pe veci sa fii recunoscatoare si fericita facand acestea“.

In acea seara, luand cina constand in picioruse de broasca facute sote,
Printesa rase in sinea ei si se gandi:
„ Nu, multumesc, lua-te-ar dracu’“.

P.S. : Asta nu e scrisa de mine, dar nici eu nu as fi putut sa o spun mai frumos :P. Cinste autoarei Allison Pearson :)

Exista persoane...

Exista persoane cu care ti-ar placea sa faci pe Vlad Tepes, numai ca sa le infigi capu` ala enervant intr-un tarus. Exista persoane care, curios, cu numai o privire pot sa iti strice toata ziua. Exista persoane pe care, fara regrete si chiar intr-o zi cu soare, le-ai bate cu pantofu` intre ochi, mult timp, fara sa te saturi. Exista persoane a caror apropiere iti provoaca atatia nervi si atata sila, incat iti doresti sa fugi, chiar daca e un loc care nu iti displace. Exista persoane care te fac sa simti (citez aproximativ) “ placerea de a fi canibal, nu atat din dorinta de a devora pe unul sau altul, cat din placerea de a-l vomita”. Exista persoane langa care o secunda e un veac. Exista persoane din cauza carora iti pierzi umanitatea, pentru ca, prin ceea ce fac, te aduc la limitele ei. Exista persoane carora le-ai sparge in cap o farfurie cu tort la un majorat, doar ca sa te simti, o secunda, mai bine. Exista persoane pe care le-ai otravi fara regrete, pentru ca simplul fapt ca ele exista, pentru tine, este o tragedie de neconceput. Exista persoane a caror existenta de parameci te intriga atat de mult, cu cat insista sa si interfereze cu existenta ta. Exista persoane pe care le-ai castra, doar ca sa nu te mai caute. Exista persoane care ti-ai dori atat de mult sa priceapa ca nu le suporti, si sa nu mai stea langa tine, incat le-ai desena acest lucru maturand cu ele in praful de pe asfalt. Exista persoane carora le-ai taia picioarele, numai ca sa nu mai vina peste tot dupa tine. Exista persoane carora le-ai baga cate un melc in ochi, numai ca sa nu te mai priveasca cu fata lor libidinoasa care spune “abia astept sa te prind singura intr-un colt”. Exista persoane care nu exista ca persoane, ci doar ca rubrica in catalog, si gaura neagra a ozonului din jurul nostru.

P.S. : Pentru mine, acea persoana esti tu.

Don Juan a.k.a. Macho Man a.k.a. Supersperman a.k.a. Masculul feroce nowadays

De curand am fost la teatru. Am vazut o asa-zisa comedie, despre „Barbatul fatal“ – Don Juan. Cel care le juca pe degete pe toate, in acelasi timp, cu succes. Intruchiparea visului oricarui baiat. Cel care se ghida dupa aforisme ca “Asta e frumos la dragoste – schimbarea” sau “Daca cunosti o femeie si o iubesti, la un moment dat, asta inseamna sa devii orb la toate frumusetile lumii? Cu ce e vinovata o alta, ca pe ea ai cunoscut-o mai tarziu? De-asta eu dau cadou inima mea tuturor femeilor, datoria lor fiind sa incerce sa o pastreze cat mai mult.”

Piesa m-a pus pe ganduri, intrucat cunosc si eu cateva specimene care jongleaza la dublu, triplu sau chiar dincolo :P. Mereu m-am intrebat cum se descurca cu minciunile. Cum de nu se incurca niciodata? Cum de ies mereu basma curata? Cum de se lasa atatea fete si femei duse de nas de un…mincinos caruia nici nu ii pasa de ele?
Eh..eu mi-am dat seama ca ei reusesc asta pentru ca ele le permit.Da. Noi suntem proaste. Da` proaste rau, ca ne indragostim de ei. Bine ca nu e valabil numai pentru masculi; ca si noi, daca gasim cu cine, stim sa jucam jocul :P. Faza cu boul si vaca pe care v-am mai explicat-o. Ca sa nu mai spun, ca cine n-are nimic de pierdut e in general un om periculos . Pentru ca nu ii e frica de nimic. Pentru ca nu are limite. Singurul pericol ar fi sa se indragosteasca. Da` asa nasol de tot. Doar ca…indragostindu-se atat de des, are si antidotul :P. Ar mai fi totusi ceva…
Un mare clasic al vremurilor noastre, daca nu ma insel, insusi Murphy, a decretat ceva care suna cam asa : “O femeie nu va uita niciodata barbatii pe care i-ar fi putut avea, iar barbatul nu va uita niciodata femeile pe care nu le-a putut avea”. Aha :P. Aici intervine iar categorizarea pentru care o sa ii platesc copyright lui Sammy, aia in care curvele figureaza ca femei pe care nu le poti avea. Deci, asa-zisului Don Juan nu i-ar putea veni de hac decat una gen Catarina (din Imblanzirea scorpiei), care sa nu cedeze farmecelor lui (eh, Catarina pana la urma a cedat, da` aia nu era povestea lu`”Don Juan” :P), una care sa nu-l bage in seama, pentru ca numai ea i-ar putea lua mintile in asa hal, incat sa nu mai umble dupa alta. El, marele Macho Man, isi pierde interesul proaspat dobandit dupa ce EA, prada (nu fac reclama :P) cedeaza (intr-un fel sau altul). Daca ea nu ii acorda atentie, el nu va putea trece mai departe asa usor. Pur si simplu ii sta pe creieri, ca e ceva ce nu a reusit, ca e cineva care nu e fascinat de minunatia lui :P.

Nu am scris acest articol nici pentru ca m-a dat peste cap vreun Don Juan, nici pentru ca am fost victima vreunuia. Motivatia…o stiu doar eu (si cateva persoane mai apropiate :P). Mai mult nu spun, ca nu vreau sa ma intelegeti gresit, si nici nu vreau sa spulber acest mit urban care inca misuna liber si necontenit, luand mintile domnisoarelor cu tocuri mari si minte scurta :P. Pentru ca intr-adevar, cui ii place de asmenea specimen, isi merita soarta :)))