A fost odata ca niciodata....(si mai e si azi, din pacate)

A fost odata ca niciodata, intr-un taram indepartat,
O printesa frumoasa, independenta, sigura pe ea,
Care, in timp ce statea meditand
La probleme ecologice
Pe malurile unui iaz nepoluat
Pe o pajiste inverzita de langa castel,
A dat peste un broscoi.
Broscoiul i-a sarit in poala zicandu-i:
“Dulce domnita, am fost candva un print frumos,
Pana cand cineva a aruncat o vraja mastera asupra mea.
Daca ma vei saruta o data insa,
Va fi de-ajuns sa ma transform la loc in printul tanar si ferches care sunt de fapt.
Si apoi, iubita mea, ne putem casatori
Si ne putem instala in al tau castel
Unde tu vei putea sa-mi gatesti
Sa-mi speli hainele, sa-mi porti urmasii in pantece,
Si pe veci sa fii recunoscatoare si fericita facand acestea“.

In acea seara, luand cina constand in picioruse de broasca facute sote,
Printesa rase in sinea ei si se gandi:
„ Nu, multumesc, lua-te-ar dracu’“.

P.S. : Asta nu e scrisa de mine, dar nici eu nu as fi putut sa o spun mai frumos :P. Cinste autoarei Allison Pearson :)