Arhive (a.k.a. "Te iubesc - prima minciuna : totul despre nimic" (V.C.)

Acest articol este din colectia "Sub papuc!", menit sa calce in picioare un misogin.

Motto: “When life says NO, it means it has a better YES for you…”

De curand am patruns, cred, intr-o alta dimensiune. M-am reintalnit cu trecutul meu, intr-o forma bizara. Exact opusa celei pe care o avea acum cativa ani. Ciudat, totul se intorsese in favoarea mea. Asa cum ar fi trebuit sa fie atunci.


Probabil ma simteam prea bine, trebuia sa apara unu` ca tine sa-mi aminteasca ce de cacat e viata uneori...

…doar ca acum nu-mi mai pasa. Si nu din orgoliu sau din dorinta de a demonstra ca „se intoarce ea, mama ei de roata“, ci pentru ca uite, incredibil, ce sa vezi dar acum nu-mi mai pasa mie. (Daca vrei si tu, deja nu mai e interesant.) Unii strang timbre. Tu colectionezi blonde?

Iubirea nu mai e oarba. Nici proasta. Si nu te mai iubesc. Si, te rog insistent, nu ma mai face sa sughit, din spatele ochelarilor mari, cu creier, se pare, pe care mi i-am pus ca sa te vad asa cum esti. Taci dracu` si gaseste-ti pe alta, ca sunt destule! (de preferinta, una mai proasta, care sa si vrea sa te pastreze). Unde e amanta in(din) povestea ta?


Se pare ca , din cand in cand, mai e si “prea tarziu” pentru cate ceva. Daca n-ai vrut cand am vrut eu, acum esti cam degeaba in spatiu..... [ori ca mine, ori cu alta ;) ]

E ca si cum ai incerca sa fumezi aceeasi tigara a doua oara . Eu una prefer sa arunc tigara inainte sa ajung la filtru. (Are un gust oribil spre sfarsit....)


Mi s-a intamplat chestia asta de vreo 3 ori pana acum (sper sa nu se mai intample pe viitor) mie, si de 1001 de ori altora cu mine. Pedeapsa? Probabil…

Dupa cum spunea o “buna prietena” de-a mea pe blogul ei (am mai discutat despre ea, probabil vom mai discuta daca va mai scrie despre mine), barbatii adesea pupa unde au scuipat. Asta nu ar fi o problema, totusi, daca nu s-ar gasi femei suficient de proaste incat sa stearga cu buretele anumite lucruri care chiar nu trebuie uitate….

..si, acum, mult dupa miezul noptii (a aparut deja soarele :) ), eu, Cenusareasa care se simte dovleac, desi e la fel de frumoasa si fara make-up, si dupa o noapte nedormita, cuget la cat am putut gresi. Si, cam da cu virgula. De data asta nu e de vina matematica mea deficitara, cu lipsuri la tabla inmultirii. Chiar nu am gresit nicaieri. Nu mai mult ca el. De-aia, greselile mele se anuleaza, au fost in necunostiinta de cauza, ale lui raman si dor, pentru ca stia ce imi face. Refuz sa cred ca nu stia, ar fi fost prea prost. Iar eu nu ma indragostesc decat de baieti destepti:). Sau poate a fost doar rau cu mine. Dar eu nu ma indragostesc de oameni rai.... Drept pentru care, am concluzionat ca tu nu mai existi, de cand te-ai comportat asa. Am avut, la inceput, un soc, insa acum mi-am revenit, si daca, dintr-o prea nefericita intamplare ne vom mai intalnit vreodata, am sa trec pe langa tine, asa cum ar fi trebuit sa fac de la inceput ( da` deh, omu` din greseli invata). Odihneste-te in pace! (sau in alta ).

Si uite-asa mi-am amintit de o zicala a unei doamne, care mi-a fost profesoara: “Aveti grija fetelor, cascati bine ochii cand va maritati, ca Fat Frumos nu e intotdeauna si destept!”.

[ Apropo, eu nu ma mai duc sa vad Romeo si Julieta. Pentru ca si Romeo, ca si Fat Frumos, e doar un bulangiu fraier. Copil facut la betzie pentru alocatie….

Dupa atatia ani, Julieta modifica finalul. Si nu se mai sinucide. Gaseste pe altu` ;) La fel de fraier, dar cu mai putine complicatii. Minus Rozalina ;) In orice caz, eu nu am pierdut nimic :)

Dupa incheierea episodului cu Romeo, mi-am dat seama ca de fapt eu sunt vrajitoarea, nu zana din poveste, care, dupa ce te-a facut sa-i cazi la picioare, se transforma in cotoroantza si-ti rade in nas. Eh, tauru` din mine si vaca din el… ]



De fiecare data cand mi-am dat seama cat de mult am putut sa gresesc, nu am stat mai mult de cateva saptamani pana sa gasesc altul, cu care sa repet aceeasi greseala. Acum zic (si cred) ca e diferit, pentru ca a trecut ceva vreme, si am o alta perspectiva asupra relatiilor cu sexul opus.

Citez din clasici: „M-am vindecat, pentru ca trebuie sa supravietuiesc“. Si am incheiat-o cu tine, definitiv si iremediabil. Pentru ca am tras linie si incep capitol nou. (Spre deosebire de celalalte dati cand am zis asta, acum stiu ca intr-adevar vorbesc serios pentru ca am inceput deja ceva nou). Razbunarea nu`mi aduce satisfacti insa indiferenta mea ti`o daruiesc cu multa dragoste. Si nu, nu pot sa ma gandesc la viitor pana nu inchei toate socotelile cu trecutul. Tie aleg sa-ti trantesc usa in nas. Faca-se voia mea!



In final, declar pe propria raspundere ca de mai bine de un an sunt vaduva. Nu, nu mi-a murit iubitul, mi-a murit iubirea pentru el. Si l-am ingropat. Cu amintiri cu tot. (Vorba lu` Camil Petrescu, iti las tie tot trecutul. Nu-mi place sa privesc in urma. Mai ales cand nu am ce vedea.)



[Mai in gluma, mai in serios, la un moment dat chiar am vrut, cu coleputza, sa-i facem pomana si sa-l bocim. Da` dupaia mi-am dat seama ca …. ii e mai bine acolo :-J . Dumnezeu sa-l ierte! (ca are de ce). Eu nu stiu daca am sa pot :P ]


Epilog: Nu, nu am prieten. Dar stiu cel putin un tip care s-ar ataca destul de tare daca ar auzi asta :))) Partea proasta e ca nu stiu de ce.


…partea buna e ca nici nu-mi pasa.

Finalele.

Motto: "In sfarsit, asta mi-a reusit!" [ pour les connaisseurs ]

Am promis, in articolul cu bacalaureatul, ca o sa scriu pe blog rezultatele aventurilor mele (a.k.a. bac + admitere).


Deci….. la bacalaureat (pentru cine nu stie), am luat urmatoarele note:


Romana oral – 10
Engleza oral – 10
Sport - 10 [ asta da reusita :))) ]
Germana scris – 10
Geografie scris - 9, 80 (in urma contestatiei)
Romana scris – 9, 60 [ x( x( x( ]



Medie? ;;) 9,90



In urma acestor note (si a altora, pe care nu le mai spun pentru ca nu le stiu si oricum sunt destul de mici) am intrat la comunicare si relatii publice, la buget, si la actorie, tot la buget (in cele din urma , a fost cu aventuri).


Simt nevoia sa mentionez si faptul ca nici acum, in al 15-lea ceas, eu tot nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea. Asteptand rezultatele admiterii, imi venisera tot felul de idei originale, printre care si aceea de a ma muta in Bucuresti ca sa fac la distanta o facultate din Craiova ;;) [ :)))) brilliant, isn’t it? ]. Noroc ca am luat :))))


Povestea admiterii….. o las pe alta data :) [sau pe niciodata :P]


Acum simteam pur si simplu nevoia sa va impartasesc bucuria mea :))))))

M.J. May he rest in pace!

As putea sa incep cu o fraza pompoasa, cu o intorsatura de condei emotionanta, sa va pice mucii pe tastatura, as putea sa incep cu cuvintele “geniu”, “divin”, “neegalat”. Dar n-o s-o fac.



Nici nu as fi vrut sa abordez acest subiect, intrucat Michael Jackson nu m-a preocupat defel. Poate ca sunt o inculta care nu apreciaza, poate ca sunt mai ciudata, in fine, sunt multi de poate, ideea este ca am simtit nevoia, acum, sa spun ca uite, nu a fost asa faimos, uite, sunt si oameni care nu au casa plina de discuri si obiecte M.J., si sunt si oameni care nu l-au vazut ca pe un semizeu.


Nu stiu de ce dar am impresia ca moartea lui a facut mai multa valva decat viata lui. In ultimii ani, cel putin, nu cred ca s-a facut atata propaganda cata s-a facut brusc, pe toate posturile lumii, cand a murit. Si acum, e mai difuzat ca niciodata. (ca uite, a ajuns sa ma deranjeze si pe mine, care nu am avut niciodata nicio pasiune pentru nimic legat de el).


Stiti ce, Music Chanel, MTV, UTV, Kiss Tv, mie nu-mi pasa de MJ. Imi pare rau ca a murit, asa cum mi-ar parea rau de orice om. Da` nu e cazu’ sa dam acum in sentimentalisme si sa incercam sa compensam lipsa de atentie pe care i-am “acordat-o” cat timp era in viata. Sa nu fim ipocriti in al 13-lea ceas (ala cu ghinion), vreti?

Pana nu a murit, nici nu am avut vreo parere despre el. Da` acum ca sunt bombardata si, vreau nu vreau, tot citesc de el (deschid tv, MJ. Schimb canalul, MJ. Muzica, stiri, totul despre el. Inchid tv, deschid calculatorul. Pe mail sunt bombardata cu aceleasi stiri pe care refuzam sa le aud la tv. Pe mess, statusuri si poze cu el.), simt nevoia sa-mi exprim o parere. Sa ma ierte Dumnezeu, dar a fost doar un om! Unul care, ce-i drept, lucru foarte rar intalnit la artistii zilelor noastre, putea sa cante si sa danseze in acelasi timp. Frumos, original,dar hai sa nu sarim gardu` ca dam in prostie… Repet, cred ca moartea lui neasteptata provoaca valul asta de reactii euforice pe care viata lui nu le-a provocat in asa mare masura.



Eu cand ma gandesc la M.J., imi apare in minte, inevitabil, singurul lucru pe care, vrand-nevrand, a trebuit sa-l aflu, desi nici muzica lui nu am ascultat-o, nici viata lui nu m-a interesat. Ca a fost acuzat de pedofilie. Acum ceva vreme.


…ceea ce, in mintea mea, echivaleaza cu ideea ca a fost un om bolnav. Care a facut rau. Mult rau.


Stiu ca o sa ziceti ca s-a dovedit ca nu era asa, si era pe dincolo. De fapt, nu s-a dovedit nimic. Decat ca din cauza copilariei chinuite s-a decis sa chinuiasca si el la randul lui copilaria altora. Indiferent cat de departe a ajuns….


Viata lui suna a drama unui om care nu si-a trait copilaria, si s-a jucat de-a copilul la o varsta la care asta nu se mai poate face fara consecinte. Sunt convinsa ca a fost trist, ca a suferit, totusi, nu-mi iese din cap faptul ca e pedofil. A, si faza cu copilu` tinut peste balcon /:).



Stiu ca majoritatea o sa sariti la gatu` meu ca ma iau de idolul vostru, da` pana la urma fiecare are si dreptu` si stangu` la o parere, si prea ma saturasem de toate chestiile lacrimogene si din presa si de la tv, si de pe internet. Nu mai poti sa deschizi o revista, ca tot de MJ citesti. Mai lasa-ma, nene, totusi!

Se pare ca odata ce a murit trebuiau spuse si comentate atatea lucruri despre el, chestie care, evident, era inutila cat timp a trait, nu?

Am urmarit si eu, vizibil induiosata, ceremonia de la Staples Center, care a scos din recesiune regiunea. Am urmarit si eu, socata, reactiile familiei (mai ales ale tatalui lui). Am aflat si eu, ulterior, ce fel de si cate operatii estetice si-a facut, si ca isi obliga copiii sa mearga cu masti pe fata.

Si totusi, abia cand am auzit ca s-au si sinucis oamenii la auzul vestii ca idolul lor a decedat, chiar m-au apucat nervii.

Mai oameni buni, viata e cel mai frumos lucru. As putea sa scriu pagini intregi si sa nu acopar nici macar esentialul acestei teme, si totusi n-o s-o fac, pentru ca daca sunt pe lume idioti care renunta la viata pentru ca dintr-un nefericit accident s-a intamplat sa moara “idolul”, atunci scriu degeaba si mai fac si febra musculara la degete. „Idol“. Ce ma enerveaza sintagma asta. Cum sa “idolatrizezi” pe cineva care e om, ca si tine? Inteleg sa fii indragostit de muzica cuiva, dar de aici si pana la a te sinucide cand omul ala a murit, ca sa te duci dupa el, e totusi putina nebunie la mijloc, nu credeti?

Nu comentez deloc evolutia lui Michael ca artist, inteleg ca a avut o cariera impresionanta, (desi am simtit totusi nevoia sa va demonstrez ca uite, nu era asa celebru, ca sunt si oameni care nu ascultasera nicio melodie de-a lui – si nu sunt singura), insa Michael, omul, a avut defecte ca noi toti, ba chiar mai mari si mai grave.


O alta tampenie, ca asta chiar e tampenie, e petitia pentru asa-numita “Michael’s way”. Bah ma lasi? Cati artisti valorosi am avut noi, care au murit de multe ori in saracie lucie din cauza nesansei de a se fi nascut in Romania, land of (no) choice, cati oameni minunati au plecat de aici si au facut cariera elsewhere, pentru ca aici nu era loc de ei, ca toata lumea asculta chestii de import, cati copii talentati se pierd pentru ca nu avem resursele si infrastructura necesara sa sustinem tinerele talente, si cati dintre acestia au primit vreun omagiu? Si lu` Michael, care a venit si el odata sau de doua ori pe-aici, trebe sa-i facem alee? Hai mah oameni buni ca n-am baut gazu` la aceeasi masa ;) Artistii din Romania nu au nicio sansa nici macar sa concerteze in tara lui MJ, si poate, credeti sau nu, avem si noi oameni la fel de talentati. Nu cred ca pupincurismul va pune vreodata Romania pe harta. Romania ca tara nu are legatura cu brandul Michael Jackson. Nu va amagiti.

Apropo. Daca nu va convine ce scriu eu pe aici, exista oricand optiunea X-ului din dreapta sus, care va va scuti de multe alte pareri pertinente, ca asta e domeniul meu personal, si nu am de gand sa ma abtin.



[In paranteza fie spus, incredibil sau nu, singura melodie a lui MJ pe care am ascultat-o este asta. Si nu pentru ca as fi fost vreodata curioasa sa vad cum canta omul asta (nici pana acum nu am vazut vreuna dintre faimoasele sale coregrafii, believe it or not), ci pentru ca am auzit-o intr-un film (Maid in Manhattan), si am cautat versurile, care s-a dovedit ca apartineau lui MJ. Frumoasa melodie… Nu vreau sa mai ascult vreuna, ca poate imi schimb parerea. E mai bine sa raman cu o impresie placuta macar asupra muzicii....]


Hai sa-l lasam in pace,macar acum, shall we? A fost doar un om, si daca inteleg ca muzica si dansurile lui au cucerit o lume intreaga, nu inteleg de unde atata pasiune, post-mortem, pentru viata lui personala, domeniu cu adevarat creepy. Ascultati-va melodiile, uitati-va la videoclipuri, si lasati-va de scris si de comentat si de lansat ipoteze. Ca oricum, acum nu mai conteaza.



Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Traim in Romania...

Aseara, dupa ce am urmarit faimoasa emisiune a lu` Mircea Badea (nu imi place continutul, imi place stilul :D), s-au intamplat cateva lucruri in spiritul “Traim in Romania”.

Mai intai, a picat netul. Ireversibil. Nu a mai vrut sa-si revina indiferent cat am umblat eu la firele alea. Nu a vrut si punct. I-am respectat decizia ;)

Dar mie nu-mi era somn. Stateam in pat si citeam, cu tv-u aprins (mi-e urat daca nu e ceva in fundal, fara zgomot, dar cu lumina :P). La un moment dat s-a luat lumina pe strada…


Uitandu-ma pe geam, parca eram in Epoca de Piatra. S-a dus soarele la culcus, s-au culcat si oamenii, ca afara nu ai ce vedea, e totul negru. Sinistru.


A inceput sa mi se faca frica :))). Ma gandeam ca e posibil ca in curand sa nu mai am curent nici in apartament, nu mi-era somn si mami dormea.


Ma duc in bucatarie, sa caut ceva de mancare. Tip. Tare.


De ce, va veti intreba? Pentru ca atunci cand am aprins lumina, prin sita aia care e data intr-o parte, datorita intunericului morbid de afara, a penetrat in bucataria noastra un monstru sub forma de goanga. N-am mai vazut o goanga asa de mare niciodata :-SS [probabil e de la vecinii aia care niciodata nu consuma niciun metru cub de apa /:) ].


Goanga a fost ucisa, iar cadavrul ei a fost profanat, si aruncat la gunoi. Nu de catre mine. Tipatul meu a alertat restul familiei care a comis asasinatul.


Asa. Ma intorc in camera, tot nu mi-era somn (mai ales ca mi-era si frica :P), si hotarasc sa suspend sesiunea de lectura, pentru ca ma speriam si mai rau :)))) , si sa stau in pat, la tv.


Eroare de calcul! Judecata din bucatarie nu se potriveste cu cea din dormitor! [ cat de filozofic suna :)))) ]. Intre timp, se luase si semnalul la cablu. Eram, la propriu, in Evul Mediu cel putin….


Deja devenisem paranoica. Am luat cu mine ambele telefoane si o lanterna si m-am dus in baie sa ma spal pe dinti. Ziceam ca daca, Doamne Fereste!, vine inevitabilul (pana de curent), sa fiu pregatita sa incerc sa adorm :>. Apa abia mai curgea. M-am spalat pe dinti foaarte rapid, ca sa nu se razgandeasca si aia.


Acum, ca sa nu va las in suspans, nu ca v-ar interesa, pana de curent s-a lasat asteptata. De fapt, n-a venit. Mi-a tras tzeapa, romaneste.


Problema era ca eu in intuneric total (fara lumina de pe strada, fara tv, fara fara fara, etc) nu eram capabila sa inchid ochii. Mai ales dupa lecturile mele asidue (nu va spun pe ce tema ca radeti de mine).


In paranteza fie spus, sunt una dintre acele persoane care cred nestramutat in existenta lui Bau Bau, desi nu a fost dovedit stiintific. Eu stiu ca exista. (desi ai mei incearca sa ma convinga ca nu e asa de cand eram mica. Poate daca ma speriau cu el nu credeam ca exista. E, v-am zis eu ca n-am fost niciodata ca ceilalti…..)



Asa, lasandu-l pe Bau Bau my friend in pace, sa va spun ce solutie am gasit? ;;)


Am intors monitorul astfel incat sa vad din pat, am programat calculatorul sa se inchida [Dumnezeu sa-i dea multa Ciocolata Kinder celui care a creat programu ala ^:)^ ], si am pus un dvd cu Familia Bundy ;;)


Dupa primele 2 episoade mi-am dat seama ca daca nu opresc sonorul, n-o sa adorm niciodata. Si am inchis boxele, m-am intors cu spatele, si am putut adormi (de undeva, venea o raza luminoasa timida). A, si mi-am pus, evident, chestia aia pe ochi fara de care nu pot sa dorm (altfel e prea lumina :”> ).



Concluzia? Traim in Romania. Si asta ne ucide.

The devil wears... Prada ;;)

Telefonul meu stie toate persoanele cu care am vorbit, vorbesc si voi vorbi. A vazut toate locurile in care am fost, si le-a „retinut“ pe cele care mi-au placut cel mai mult. Mi-a citit toate mesajele, unele plictisitoare, informative, de la Orange, altele, interesante, altele comice rau. Mi-a indurat toate crizele de nervi, cu stoicism, si ecran rezistent. A fost martorul tuturor intamplarilor penibile, a tuturor ezitarilor, dar si a rasului ironic.


Telefonul meu a fost cu mine in toate calatoriile, si a pus capat distantelor, mari sau mici. A fost o punte de legatura intre mine si prieteni sau dusmani. Mi-a fost si ceas, si busola, si calculator. M-a trezit dimineata, si m-a adormit seara. Imi canta, zi de zi, pe strada, facandu-ma sa asociez cladirilor melodii :).


Telefonul meu e arhiva tuturor relatiilor, tuturor tentativelor de relatie, tuturor incercarilor esuate si tuturor scaparilor de moment.

Telefonul meu e cel care mi-a soptit la bac. Cel care a stat cuminte, ascuns, intr-un loc in care prea putine persoane au ajuns :))))) , si mi-a spus totul despre “Weltreise” (la germana). Cel care citeste documente word si pdf :). Cel care mi-ar fi spus mai multe, daca ar fi avut de unde. Cel care nu m-a abandonat si nu s-a multumit sa –mi ureze „succes“. Cel care mi s-a alaturat ca sa fie sigur ca o sa am succes.

Cel care isi schimba tonul de apel dupa starea mea de spirit. Cel care se asorteaza la orice as purta. Cel care e roz si fara sa fie roz. Monden, fara sa isi dea seama. Trendy, fara sa stie. Oglinda, cand e in repaus. Mp3, in restul timpului. Calculator, ocazional.


Intre “cei 4 pereti” ai acestui telefon s-au dezbatut toate secretele intunecate ale mintii mele bolnave, si unele acolo au ramas. Cate i-au auzit castile, numai eu si el stim (ma rog, si cate o terta persoana, dar numai eu si el stim tot :)) ).

Telefonul meu e un alter-ego. Egalul meu in lumea tehnologiei. Cel mai bun prieten al meu.

Telefonul meu suna cand nu ar trebui, si cand ar trebui, nu suna.

Telefonul meu e o parte din viata mea. O arhiva de amintiri, si un prieten nedespartit la orice ora din zi si din noapte.

Telefonul e o parte din viata mea sociala, si e „locul“ unde ma poate gasi oricine, oricand.

Telefonul meu nu e Nokia, si totusi, stie totul despre mine :).


P.S. :Nu te obosi sa negi, stiu ca daca l-ai gasi, te-ai uita in el :)))

Lucruri de pus la punct. Punctul de pe I. Din cuvantul "Idiot".

Avertisment: urmeaza sa-mi spal chilotii in public!



Motto: „Zice Zdreanta-n gandu` lui:
S-a facut a dracului!”


Paranteza la articol:

[Inainte de a incepe articolul de astazi, as vrea sa tinem un scurt moment de reculegere pentru cei care scriu “vre-o data” in loc de “vreodata” , “neinteresant-o” in loc de “neinteresanto”, pentru cei care spun frecvent “marea majoritate”, “marele magnat”, “mijloacele mass media”, “scurta alocutiune”, pentru cei care nu stiu sa foloseasca semnele de punctuatie, cratima, pentru cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, pentru cei care au trecut de multicel de varsta majoratului dar sunt inca in curs de alfabetizare. Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va dea multa ciocolata!]

Te-am visat azi noapte.


Erai imbracat in verde (ce sinistra coincidenta, nu?). Semanai mai mult decat de obicei cu Harry Potter, si, desi tie iti lipseste cicatricea, esti chiar mai urat. Si mai gras. Si erai cu taicatu`. Personaju` meu preferat.


[Creca stiu de ce visez eu atatea trenuri. Incerc sa fug din peisajul asta din ce in ce mai colorat. Sau incerc sa-i imbarc pe minunatii de ei….Mda, cavalerii mei in armura stralucitoare (solzi :-??), calare pe-o martzoaga….]


Sunt de-a dreptu peste stangu nemultumita. Am mai scris, parca, intr-un post, ca admiratorii mei au evoluat de la om la maimuta si la nevertebrate (vezi articolele despre melc).Eh se pare ca mai nou am in peisaj si un broscoi veritabil. Desi oricare dintre cei de pana acum putea juca rolul legendarului broscoi, care de fapt e intr-o cochilie (vezi articolul despre bashici si cochilii), si dupa ce il saruti, se transforma in print (sau tu in broasca, depinde…), niciunul nu seamana fizic atat de izbitor, la fata, cu broastele. Intr-adevar, era o lipsa in viata mea… (mama ei de lipsa..). Dar totusi nu am de gand sa ma risc sa il sarut. Prefer sa duc o viata lipsita de print decat o viata plina de broscoi....


Desi am terminat la filologie, imi amintesc inca anumite notiuni de economie. De exemplu, stiu ca pretul oricarui produs se formeaza pe piata, in functie de cerere si oferta. Daca cererea este mai mare decat oferta, normal ca si pretul creste. Daca oferta este mai mare decat cererea, well, atunci, produsul respectiv are o problema :P (si cine il produce este amenintat de faliment).

Asa e si cu fetele si baietii (respectiv barbatii si femeile). Din mosi stramosi si strabuni, de la maimuta incoace, desi femeia s-a mai emancipat si are nu numai dreptul sa voteze, dar, culmea, sa si candideze (vezi articolul cu Eba), a ramas totusi oarecum o constanta a vietii sociale (a.k.a. ritualului de imperechere) ca masculul sa faca primul pas. Sunt si exceptii, dar acum fiindca ma abtin si nu fac atac la persoana vorbesc la modul general. Acum, dupa cum afirma si Botezatu (care, de fapt, e undeva la mijloc intre barbat si femeie, dar eu nu-l judec) intr-o emisiune, datoria masculului este sa vina sa-si prezinte oferta, insa, daca ea nu-l accepta, nu inseamna neaparat ca si-a construit deja cuibu` cu altu. Poate ca e doar ferm convinsa ca poate gasi si ceva mai bun. Si el e dator sa se duca sa-si depuna ouale (cat se poate de la propriu) in alt cuib.

In fine, ideea e ca nu poti obliga pe nimeni sa cumpere marfa ta, cat timp raportul calitate-pret e deficitar, si ai concurenta serioasa. Intelegeti? Nu poti sa obligi pe nimeni sa stea cu tine. Oricat ai insista. Orice tertipuri ai folosi. Oricat te-ai da peste cap. [fie la propriu, fie la figurat – cunoscutii stiu de ce insist asupra acestei expresii :)) ].


Mai mult, cu cat insisti, cu atat te faci de ras mai nasol (nu ca ai fi fost vreodata de mare fala), si iti diminuezi sansele ca persoana respectiva sa se uite la tine vreodata altfel decat ca la un castravete murat cu foarte mult tupeu si o viziune deformata asupra vietii (sa fie dioptriile, sau oglinda care s-a spart cand te-ai uitat in ea prima data?).


Ma enerveaza cel mai rau cand aud faze de genu` “da` eu te urmaream de mult…”. Nu stiu voi ce parere aveti, dar eu una ma cam sperii.

Daca ma urmareai de mult, puteai de atunci, de mult, sa vii la mine sa-mi spui ce ai de spus. Desigur, raspunsul ar fi fost acelasi, dar impresia mea despre tine nu ar fi fost la fel de mizerabila. Dadeai dovada ca esti si tu barbat, cum te crezi (dar nu esti). Parerea mea despre tine (pardon, despre voi, ca acum „e mai multi“) este atat de proasta incat nu se poate schimba. Cineva a dat cu bata-n balta atat de nasol, incat acum indiferent cine ce ar face, e plin de noroi. Nasol moment….

Stiti, unii cred ca daca esti bogat si te si crezi frumos, nu mai conteaza nimic altceva. Mare le e mirarea cand constata ca nu toti avem acelasi sistem de valori si ca, uite, nu au “succesuri” in toate. Doar sunt in curs de alfabetizare, nu?

Nu ma fut cu masina ta. Nu ma pup cu casele tale, fie ele si vile cu piscina. Cat timp mi-e scarba sa te apropii de mine, nu cred ca avem vreun viitor comun. Nu-mi pasa cati bani ai, daca nu te plac, n-o sa ma tenteze.
Multi au impresia ca pot sa suceasca mintile oricarei fete, si ca e doar o problema de timp. Ca “NU” inseamna “try harder”. Eh, in cazul meu, NU inseamna chiar NU. Si daca ma obligi sa-l spun de prea multe ori, te complici inutil. Si ma complici si pe mine. Ma faci sa te detest, zau asa….


Se zice ca fetelor destepte le place sa li se spuna ca sunt frumoase, iar celor frumoase, le place sa li se spuna ca sunt destepte. Mi se pare o tampenie. Daca voi sunteti urati si prosti, asta nu inseamna ca nu sunt si persoane destepte si frumoase. Nu e adevarat ca fetele frumoase sunt proaste. Nu e adevarat ca blondele sunt proaste. Si stiti de ce? Pentru ca uite, alea pe care le considerati “mai putin inteligente” va prostesc de tot. Cine e mai prost? Aha. Tu.


Tu, oricare ai fi, cel care nu intelegi ca nu, nu am nicio problema, nu, nu sunt pe invers, pur si simplu esti tu urat.

Tu, cel cu care n-as face-o nici pe bani. Pe toti banii tai din “ograda”….

Nu cred ca sunt nesimtita sau fitzoasa, dar daca nu intelegi din prima, cand am incercat sa fiu mai subtila, ma simt obligata sa ma repet, de data asta intr-un limbaj mai plastic, doar-doar mintea ta aia a scurta s-o prinde si ea…. (slabe sperante, dar eu mereu am fost optimista…)


Nu stiu cat de proasta ma crezi si chiar nu-mi pasa, nu, nu-i adevarat, blondele nu sunt mai proaste, sunteti voi mai prosti cand vedeti o blonda si nu, fetele frumoase nu sunt mai usor de agatat tocmai pentru ca aud toata ziua repertorii stupide, ca ale voastre, trase la xerox. Iti multumesc pentru complimente, da, stiu ca sunt asa cum sunt, dar nu pentru ca spui tu. Sincera sa fiu, am impresia ca ma iei peste picior cand vii cu texte asa rasuflate. Daca nu e la misto, e si mai grav. Inseamna ca esti mai prost decat pari… Oricum, si daca te-as crede, nu ar fi nicio diferenta….

Am auzit odata un mare muzician care a vizitat Romania spunand ca femeile se impart in doua: cele care aleg si cele care sunt alese. Eu prefer sa aleg, nu sa fiu aleasa. Pentru ca asa detin controlul asupra vietii mele. Pentru ca eu decid cine are si cine nu are loc in viata mea. Pentru ca eu imi influentez destinul, nimeni altcineva. Nu exista nimic din ce ai putea tu face ca sa imi schimbi parerea. Pentru ca tu pentru mine nu contezi.

Pentru ca, repet, eu aleg, nu astept sa fiu aleasa. Orice efort al oricui in acest sens este inutil si patetic.



[Apropo, numarul meu de telefon a inceput sa circule cu repeziciune, fara voia mea. Daca il intalnesti pe strada, opreste-l si da-i doua palme, apoi trimite-l acasa. Ofer recompensa, ca de obicei….]



Unde-i matura cu coada? :-W


[Nu, nu vreau sa ma initiez intr-o cariera de maturatoare, vreau sa ma sui pe ea si sa o fac sa zboare ;;) ]

Bacalaureatu` se intoarce a.k.a. Studiu de caz - Bacalaureat (reloaded)

Am promis ca ma intorc cu istorisirile ultimelor 3 zile de bac. Memorabile, de altfel. O sa povestesc cronologic.


Marti, 30 Iunie. Proba scrisa la “limba si literatura” geografie. “Blondata” (a se intelege blindata) cu o carticica, un telefon tot intre picioare si mult optimism, pasesc in sala. Uite variantele, nu sunt variantele, hai ca alea sunt, de fapt, nu, nu sunt alea, sunt altele mult mai grele. Nu conteaza, pentru ca stii ce? Nume de cod: nu-l spun, oricum, persoana importanta :))). Cu mine in sala. Pile, fitzuici, amenintari in van. Stim ca nu vorbesti serios cand spui ca ne dai afara. Stim, pentru ca uite, el, pe randu` din mijloc, e cu cartea pe banca si te faci ca nu il vezi. Democratia….


Ca sa rezum ziua, am copiat tot. Ca sa mai intru in detalii, nu sunt sigura ca totu` era corect.Pentru ca sunt proasta, inca nu pot sa-mi dau cu parerea asupra corectitudinii itemilor transcrisi de mine pe foaia de examen. Nu sunt sigura ca stiu ce e ala PiB, dar sunt sigura ca habar nu am care e formula ca sa calculezi asemenea catastrofa cu 11 cifre (cred:-/ ). Asteptam notele, what else? ;))

Miercuri, 1 iulie. Proba la germana. Sutienele erau organizate asa: in dreapta, sinonime, in stanga, antonime, care se intalneau, in mijloc, cu saculetu` de bijuterii care continea cele mai pretioase “bijuterii” ever: subiectul 2 :)))). Subiectul 3 – langa Suzi, pe telefon ;;).

Iarasi jocu` cu “ia variantele, nu-s variantele, hai sa asteptam pana ni se lungesc urechile suficient de mult incat sa auzim ce se susoteste si in sala de alaturi” (nu ca ti-ar trebui un auz deosebit pentru asa ceva :P)


Deoarece am vazut cam multe telenovele la viata mea (macar am invatat spaniola, da` nu dadeam io proba la spaniola, ci aia de langa mine :-?? ), dupa ce am copiat primele 2 subiecte integral de pe fitzuici, m-am gandit sa-mi fortez norocu` pe principiu` “viata e roz si roz este lumea toata” si “marmota invelea ciocolata in staniol”, si am dezvelit podoaba dintre picioarele mele: telefonul meu, care continea toate cele 100 de compuneri ;;). Mi-am ridicat cele 2 bluze, stateam cracanata, si stateam cu o mana pe telefon (adik in pantaloni), si cu cealalta pe foaie. Mi-a mers bine, pana pe la jumatatea compunerii, cand, dupa vreo 2 priviri urate si atentionari cu degetu` de la distanta, Bau-bau (adik mumia care ne supraveghea) a venit langa mine si mi-a zis acestea (pe care le reproduc cu ghilimelele de rigoare si cu liniuta de la capat):

“- Sa stii ca daca te mai vad o data, te dau afara!“

Brusc, mi-a venit inspiratia. Imaginatia mi-a inflorit, a facut pui, si m-am umplut de idei (ca o idioata ce sunt), terminand compunerea altfel decat era pe telefon. Mai originala, zic eu.


Eh, ar mai fi multe de spus, dar ma grabesc sa ajung la perla povestirii mele de azi. Ce v-am promis de mult. ;;) :

2 iulie 2009, proba de sport. Daca pana in acel moment nu avusesem niciun fel de tresarire de constiinta, nicio emotie, niciun stress, dar absolut nimic, eh in dimineata cu proba de sport eram absolut isterica. Mai rau decat sunt eu de obicei. Chiar mi-era frica. Si nu de nota, nici de faptul ca ma fac de ras in fata tuturor din scoala (mai ales in fatza „fanilor“ /:) ), cat de faptul ca puteam sa ma fac gramada. Bucati. Oscioare. Dar, sa incepem cu inceputu`.


Dimineata pe racoare, pe principiul “sa facem ceva neconventional” sau “nimic nu e ceea ce pare” sau “baga-ti-ai furtunu` in ea de treaba”, portaru` nostru (om de o inteligenta mai sclipitoare decat sclipiciu`), constiinta luminata, s-a gandit ca, daca tot a plouat, macar sa mai dea si el cu furtunu` pe pista pe care urma sa alergam noi. Sa nu care cumva sa nu fie suficient de ud. Sau, sa nu se mai vada picaturile de ploaie. Sa uniformizeze culoarea. Inteligenta miscare. Baiatu` asta are potential... Intr-o zi ar putea ajunge atat de idiot, incat ar putea fi chiar si director :-??. Dragule, candva, cand vei fi impaiat, o sa ai, in sfarsit, ceva intre urechi…


Multumita acestui “mare om, mare caracter”, prima proba, alergare de viteza pe 50m s-a transformat in patinaj cu sau fara viteza pe aproximativ 50 de m, pe principiu “fiv-ar viteza a dracu` sa va fie…” (se stie cine, cand, unde s-a zis asta :P. Inca nu s-a aflat de ce :P). Ni s-a spus ca e important sa ajungem in “partea cealalta”. Asta insemna sa nu cadem.

Mi s-a facut pielea de gaina cand i-am vazut pe cei care au cazut inaintea mea. Colegii erau linistiti : “Lasa ca Ruxi nu se grabeste, alearga incet, nu cade.”. Unii. Altii erau convinsi ca o sa ma intind pe jos.

Nu pot sa-mi explic acest fenomen, insa fix inainte sa alerg eu, s-a intamplat ceva ce nu s-a intamplat nici macar o singura data in ultimii 4 ani: era toata lumea acolo. Toti prietenii, toti dusmanii. Toti erau pe frecventa. 100000111 de ochi pe mine. Iar inamicu` public nr 1 avea locuri la loja. Cu “familia”(probabil credea ca daca il vad, o sa alerg muult mai repede.). Imi trece prin fata ochilor toata viata, ca un slide in power point, iar la sfarsit se focalizeaza pe imaginea profului de sport razand cand i-am zis ca nu dau cu bila, urmate de vorbele-profetie: “vezi sa-ti iei casca, sa nu te impiedici cand alegi”. Si eu eram convinsa ca ma intind pe jos. Va dati seama ca starea mea de spirit nu era prea buna….


Drept pentru care am alergat, citez “parca erai Paris Hillton pe tocuri, in mall”. Ziceai ca inot, nicidecum sa incerc sa alerg. Asa dadeam din maini. Si din picioare. Curios lucru, caci sa inot habar nu am (dar la cat de uda era curtea scolii multumita portarului care probabil a executat si dansu` ploii inainte, probabil de-aia m-am simtit amenintata de apa si am incercat sa si inot). Eh, daca Ciucu a alergat “ca Seatu`” , eu…eh bine, se vede ca n-am masina :)))). Vreti sa stiti daca m-am intins pe jos? Ei bine, n-o sa va vina sa credeti, dar nu numai ca nu m-am intins pe jos, dar am si depasit-o pe cea care a alergat langa mine.

Boon. Next, gimnastica. Febletea mea. Noroc ca am intrat in sala odata cu Daria, guru` al datului peste cap (^:)^ tie!), si cu pretena` mea de-o viata, Dorotheea. Si cu Mihaela :). A, si cu Sabee. Vedeti, nu eram singura :D. Ajunge sa va spun doar ca, primind putin ajutor, am facut si podu` din picioare ;;) Am fost cel putin magica, desi m-am mai rostogolit un pic si pe langa saltele :)))))


Am urmarit aproape toate evolutiile la capra. Magici erau. Parca zburau…


Next, abdomenele. Laba trista /:). Profii se faceau ca porneau cronometru, si noi ne numaram abdomenele. La sfarsit ne duceam la alt prof, nu la cel care ne asistase, sa ii spunem cate am facut. Eu, pe bune acum, am facut 26 :P. (23 trebuia).


Ultima proba a fost baschetu`. Mie mi-e frica de mingi. Si in stare flasca, dar mai ales cand le vad zburand spre mine. Ma cuprinde o dorinta incomensurabila de a fugi in partea opusa cu mainile in dreptu` capului. Asa ar fi trebuit sa dau eu proba de viteza.....


Deoarece ma cam plictisisem, nu-mi venea sa cred cand am auzit-o pe cea dinaintea mea, care terminase, spunandu-i unei colege “Nu-mi vine sa cred, terminai cu bacu`!”. Si ma striga. Eu intonez repede, in gand, “Desteapta-te, Ruxandra!” si pun mingea jos. Incerc sa-mi amintesc, cat fac cei 3 pasi, ce mi-a zis profu` meu de sport cand m-a vazut facand acelasi lucru (“nu esti balerina, aici nu e lacu` lebedelor, e pozitie defensiva…” si “ideea este sa prinzi mingea, nu sa fugi de ea.”). Noroc ca cea care dadea pasele e prietena cu mine, si nu a aruncat mingea cu prea multa ura. Nu mi-a venit sa cred ca am prins-o. Am facut si dribling (amintindu-mi de sfatu` Dariei: “mana ta trebuie sa ia forma mingii, ca mingea nu o sa ia forma mainii tale!”), dar, dupa ce am dat undeva pe langa panou, daca imi amintesc bine, mingea era cat pe ce sa-mi cada in cap (nu garantez ca nu mi s-a parut, eram prea stressata. Poate colegii care vor citi articolu` o sa-mi confirme sau o sa-mi infirme aceasta informatie care momentan se afla in stadiul de parere personala). Acum deja prinsesem curaj. Eram sigura pe mine. Terminasem. M-am dus foarte aproape de cea care urma, ca sa-i dau mingea, dupa care, cand am ajuns suficient de aproape, mi-am amintit ca trebuie sa i-o pasez, si am impins-o pe jos ;;).


Eh, copii, cam asta a fost bacu`. Cum a fost tot liceul: o formalitate pentru ca noi sa luam note cat mai mari (daca se poate toti 10, de ce nu?), si sa ne si distram in acelasi timp (unul pe seama celuilalt in majoritatea situatiilor).

Am luat 10 la sport. La scris, inca mai astept doua rezultate. Cand le aflu le public aici pe toate, asa, ca sa-mi vina sa cred :P. Mai ales la geografie ;;) (cu multumirile de rigoare persoanelor care m-au ajutat : sa va dea Dumnezeu multa ciocolata!)


Imi permit acum, ca lup moralist ce ma aflu, sa dau un sfat generatiei care va da bacu` in 2010 (mi-au zis si mie altii, da` n-am vrut sa cred :P): nu va faceti griji pentru bac, ca bacu` nu-si face griji pentru voi! Ceea ce ar trebui sa bagati in cap in acesti 4 ani incape si in chiloti si sutien, si e mai practic asa :D. Fituici sa fie!


Mda, stiu ca n-ai mai vazut asa ceva. Nici n-aveai unde. Nu mai exista. Sunt unica...

[ Concluzii? Desi toti suntem egali, unii "e mai egali ca altii". Ca asa e viata :P

A, si aparentele sunt inselatoare :))) - stiu eu de ce spun asta, dar voua nu va spun ;)) ]