Imi plac la nebunie oamenii care au prostul si repetatul obicei sa isi bata joc in ultimul hal, dupa care, apoteotic si patimas, sa isi ceara scuze. Ii ador pe acesti oameni care au impresia ca poti sa faci orice, atata timp cat spui dupaia ca iti ceri scuze,e ca si cum n-ai fi facut. Treaba cu “oricine merita o a doua sansa” e o prostie – cine te-a dezamagit o data, te va dezamagi la fel in continuare urmatoarele 100 de dati, chit ca dupa fiecare prostie care ii iese pe gura spune “scuza-ma, ma ierti, nu?”.
Greselile nu se iarta, greselile se repara. Acuma nu va uitati la mine ca la Cruella de Ville, ca nu sunt impotriva iertarii, ca doar si eu mi-am cerut scuze de destule ori. Dar mi se pare aberant sa le tot dau sanse oamenilor care nu dau niciun semn ca si-ar fi revenit, desi verbal sustin asta (destul de violent). Daca dai semne ca chiar stii unde ai gresit, si ca esti dispus sa nu mai faci, mi se pare de bun simt sa primesti o a doua sansa. Eh, omul la care ma refer eu a avut recidive dupa recidive dupa recidive dupa….etc ati prins voi ideea. Si de fiecare data imi spunea acelasi text, cum ca acum, gata, s-a calmat. Ma indoiesc sincer de acest lucru, dar nu vreau sa dezbat asta, ca deja intram in alt subiect.
Ceea ce voiam sa spun, de fapt, e ca scuzele nu rezolva nimic. Problema nu este a scuzelor, ci a faptului ca trebuie sa intelegi ce ai facut, si sa fii dispus sa nu mai faci pe viitor. Atat. Orice lamurire suplimentara, orice alta scuza, sau orice altceva este in plus, la momentul actual.
Si nu e vorba doar de situatia asta; am mai intalnit genul asta de oameni, care dupa ce aproape iti dau in cap, isi cer scuze asa dulce si blajin, si se asteapta ca scuzele sa aiba efect de lobotomie, si tu sa uiti complet ce au facut. Pe de alta parte, aceste persoane deosebit de “umile” cand gresesc sunt de asemenea foarte categorice cand le greseste lor altcineva.
O mare porcarie scuzele astea. Te fac sa te simti prost dublu: dupa ce ti-a facut respectiva persoana, te mai face sa te simti si de parca tu ai fi personajul negativ, ca nu ii acorzi marea iertare. De parca iertarea ar face ca el/ea sa fie mai putin vinovat/a de ce a facut.
Imi pare rau ca te-ai indragostit de mine, imi pare rau ca mi-ai scris poezii, imi pare rau ca si acum, simti nevoia sa pui statusuri ca sa ma scoti din minti, imi pare rau ca tot tu simti nevoia sa te razbuni, imi pare rau ca esti obsedat de ideea ca nu vreau sa fiu cu tine, imi pare rau ca tu m-ai facut sa par personajul negativ din poveste, imi pare rau ca ai facut atata tam-tam de aproape un an, imi pare rau ca nu ai inteles tu de la inceput ce era de inteles, si acum dai vina pe mine, imi pare rau de tine, ca nu te mai opresti, in final: imi pare rau ca, dupa toate cele, ai simtit nevoia sa imi mai ceri si scuze.
Si daca tot am pornit pe drumul scuzelor, in stilul tau, uite, imi cer si eu scuze: Imi pare rau ca te-am cunoscut!
Greselile nu se iarta, greselile se repara. Acuma nu va uitati la mine ca la Cruella de Ville, ca nu sunt impotriva iertarii, ca doar si eu mi-am cerut scuze de destule ori. Dar mi se pare aberant sa le tot dau sanse oamenilor care nu dau niciun semn ca si-ar fi revenit, desi verbal sustin asta (destul de violent). Daca dai semne ca chiar stii unde ai gresit, si ca esti dispus sa nu mai faci, mi se pare de bun simt sa primesti o a doua sansa. Eh, omul la care ma refer eu a avut recidive dupa recidive dupa recidive dupa….etc ati prins voi ideea. Si de fiecare data imi spunea acelasi text, cum ca acum, gata, s-a calmat. Ma indoiesc sincer de acest lucru, dar nu vreau sa dezbat asta, ca deja intram in alt subiect.
Ceea ce voiam sa spun, de fapt, e ca scuzele nu rezolva nimic. Problema nu este a scuzelor, ci a faptului ca trebuie sa intelegi ce ai facut, si sa fii dispus sa nu mai faci pe viitor. Atat. Orice lamurire suplimentara, orice alta scuza, sau orice altceva este in plus, la momentul actual.
Si nu e vorba doar de situatia asta; am mai intalnit genul asta de oameni, care dupa ce aproape iti dau in cap, isi cer scuze asa dulce si blajin, si se asteapta ca scuzele sa aiba efect de lobotomie, si tu sa uiti complet ce au facut. Pe de alta parte, aceste persoane deosebit de “umile” cand gresesc sunt de asemenea foarte categorice cand le greseste lor altcineva.
O mare porcarie scuzele astea. Te fac sa te simti prost dublu: dupa ce ti-a facut respectiva persoana, te mai face sa te simti si de parca tu ai fi personajul negativ, ca nu ii acorzi marea iertare. De parca iertarea ar face ca el/ea sa fie mai putin vinovat/a de ce a facut.
Imi pare rau ca te-ai indragostit de mine, imi pare rau ca mi-ai scris poezii, imi pare rau ca si acum, simti nevoia sa pui statusuri ca sa ma scoti din minti, imi pare rau ca tot tu simti nevoia sa te razbuni, imi pare rau ca esti obsedat de ideea ca nu vreau sa fiu cu tine, imi pare rau ca tu m-ai facut sa par personajul negativ din poveste, imi pare rau ca ai facut atata tam-tam de aproape un an, imi pare rau ca nu ai inteles tu de la inceput ce era de inteles, si acum dai vina pe mine, imi pare rau de tine, ca nu te mai opresti, in final: imi pare rau ca, dupa toate cele, ai simtit nevoia sa imi mai ceri si scuze.
Si daca tot am pornit pe drumul scuzelor, in stilul tau, uite, imi cer si eu scuze: Imi pare rau ca te-am cunoscut!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu