Inapoi in timp...

Motto: "Nu e nimic mai interesant decat sa te intorci intr-un loc care a ramas neschimbat ca sa iti dai seama cat de mult te-ai schimbat tu"
Nelson Mandela


Azi m-am intors in timp. Don’t worry, nu sunt schizofrenica :P, e vorba de re-trairea oarecum in oglinda a unei amintiri. O amintire placuta. Motto-ul nu e intamplator, nu stiu daca sa fiu de acord sau nu cu el. Cred ca atunci cand te intorci intr-un loc de care te leaga amintiri, indiferent cat de schimbat crezi ca ai fi fost, devii, cumva, acelasi. Nu cred ca oamenii se schimba. Dovada ca desi de nu stiu cate ori am fost ferm convinsa ca am trecut peste, se pare ca nu exista metode sa treci peste. Noi, oamenii, nu putem sa ne stergem trecutul cu buretele. Din pacate, „Eternal sunshine of the spotless mind“ e doar un film. Nu avem unde sa fugim de chestiile pe care le-am facut, fie greseli, fie lucruri bune. A “trece peste” de fapt, cred ca este procedeul ala psihologic, care mie mi se pare ceva bolnav :)), si anume incercarea de a iti bloca anumite ganduri, amintiri, etc. Dar, nimeni nu garanteaza ca o data “re-activate”, nu re-devin obsesii.

Am decis, acum ceva timp (si in hotararea asta am ramas constanta :P) ca nu o sa mai incerc sa neg nimic, incerc doar sa nu fac caz. Este evident (si imi va da dreptate oricine a fost in situatia mea) ca nu exista nicio modalitate nici naturala nici supranaturala de a iti sterge din minte pe cineva, sau ceva. Mai ales daca e o persoana care ti-a fost draga. Pardon, care inca iti mai este ;)). Nu exista chestia asta cu “te iubesc de azi pana maine, da` de poimaine gata, te uit”. Uitarea este, din cate imi amintesc eu (desi nu am prea invatat la psihologie) un proces mai mult involuntar. Nu am auzit pe nimeni sa se concentreze “uite hai acum uit ASTA, si o uit, si o uit, si o uit”. De fapt, cu cat te concentrezi mai mult sa uiti o anume problema, cu atat te gandesti mai mult. Si iese varza. Si viata mea si-asa e data peste cap, pentru ca asa sunt eu, cand sunt stressata mi-e mai bine si sunt mai eficienta.

In concluzie, nu pot sa trec peste. Chiar nu pot. Ceea ce e mai rau e ca nu prea pot sa trec nici mai departe...


Revenind la locul amintirilor mele, am uitat sa mentionez ceva foarte important. O singura modificare a suferit locul ala: acum, are o usa in plus. Care da catre un spatiu foarte mare. Usa aia nu era acolo. Deci, cale de scapare exista :P. S-a construit intre timp. Sau e usa pe care a iesit cealalta persoana? :-? Nu stiu sa raspund la intrebarea asta…. ca la multe altele.

Nu vreau nici sa intru in prea multe detalii, pentru ca unele lucruri nu pot fi asa publice incat sa fie spuse pe blog, si nu vreau sa dau in dramatism si telenovela ;)).

Atat voiam sa va spun, ca se poate calatori inapoi in timp, cat timp exista spatii care raman la fel. Cu o usa in plus sau in minus, pentru ca oamenii mai vin si mai pleaca din viata ta. Nu ne luam la revedere, ca nu murim, ne mai intalnim noi....Si da, m-am schimbat. In bine. Pentru ca acum privesc altfel lucrurile. Chiar daca sunt ele la fel. “Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”. Eu ma transform. Continuu. In mine. Cu atacuri de furie, panica, isterie, nebunie, cantat, etc etc (cine stie, cunoaste prea bine ca sa mai dau detalii). Si uneori ii mai transform si pe altii :P. In prosti ;)). In concluzie, sfarsit .

P.S. : Si no comment! (mai ales cei care habar nu aveti de ce vorbesc eu pe aici).