Lista rusinii (a.k.a. Little black book...)

Motto: „De ce sa iubim un om singur pe drumul vietii? Are el nevoie de iubirea noastra?" [ Bineinteles.....ca NU!]


Am mai facut asta, si o sa mai fac:

Va rog pe voi, „spectatorii“ mei fideli, sa tineti (impreuna cu mine) un moment de reculegere in “onoarea” (sau spre rusinea) celor care nu stiu sa foloseasca infinitivul lung si nici pe cel scurt (poate pentru ca au o probleme cu marimea, cine stie), cei care nu folosesc semne de punctuatie, cratime, nu stiu ce-s alea paronime si le folosesc „dupa ureche“ (si nu au „auz gramatical“, ca sa zic asa, poate din cauza deficitului de lectura ), cei care scriu „neinteresant-o“, „frumoas-o“, etc.Cei care zic „stindard“ in loc de „standard“ si au impresia ca inseamna acelasi lucru. Acesti oameni merita mila noastra, ca un caz social, pentru ca, impreuna cu autismul, cancerul, stratul de ozon ciuruit si reciclarea hartiei, analfabetismul la varste inaintate este un handicap la fel de grav ca cele inainte mentionate al societatii noastre.


De ceva vreme, fiind oficial intr-o binemeritata vacanta, imi permit sa stau ore in sir in fata calculatorului si sa “rasfoiesc” bloguri (majoritatea sunt cu haine vintage, recunosc :”> ,dar sunt si cateva pe care le citesc fie pentru ca imi plac foarte mult, fie pentru ca imi displac atat de mult incat, le urmaresc “cu sufletul la la gura”, jumate nerabdatoare, jumate speriata, si de fiecare data cand “plec” de acolo, stiu de ce uneori fiecare om simte nevoia sa spuna “Doamne, mare e gradina Ta!”).


Printre aceste bloguri foaaarte speciale (nu, nu vorbesc iar de Tziki Piki), se afla si unul pe care il citesc din ratiuni „practice“, daca pot sa spun asa. “Pe vremuri” il citeam ca amuzament (omu`, desi nu stie si nu crede, si e foaaarte trist, are un haz de zile mari, doar ca e independent de el, apare si dispare fara sa anunte…), pana cand am aflat ceva care m-a cam indispus, si anume ca majoritatea articolelor imi erau dedicate. Stiam ca ma place, incercam sa nu-i dau importanta ca sa nu se extinda fenomenu` da` uite ca oricum n-am avut ce face.


A fost penibil in niste limite pe care nu vi le pot explica, pentru ca nu m-ati crede (inainte de a-l cunoaste, nici eu nu am crezut ca un om poate ajunge chiar in halul ala…). M-a cerut de nevasta, si i-am explicat de ce nu e recomandat sa isi doreasca asta. Mi-a spus si mi-a si demonstrat ca ii place de mine, si inca ma mai intreb ce l-a facut sa simta asta. Mi-a scris poezii, o epopee pe blog, cateva mailuri, o vreme mi-a parut rau de el, am crezut ca daca o sa continui sa vorbesc cu el, sa-l ironizez, o sa ii treaca sau macar o sa “ramanem prieteni”. Nici asta nu s-a putut intrucat el era obsedat.

O perioada mi-a fost teama, ca multa lume zicea ca este posibil, Doamne fereste, sa devina violent sau cine stie ce alte tampenii sa mai faca sa-l am pe constiinta. Inca nu sunt pe deplin convinsa ca aceste presupuneri au fost exagerate…


Ma abtin sa-l caracterizez, intrucat atunci chiar ca nu m-ar mai crede nimeni, pare inventata povestea acestui om. Ideea este ca pana la venerabila sa varsta nu a reusit sa faca mai nimic, nici macar sa invete sa scrie (totusi, insista sa tina blogul, pe care il tot citesc, dar mi se intampla adesea sa ma incurc in formulari gresite si cuvinte impropriu folosite, si sa pierd ideea – in caz ca ar exista una – din spatele textului). In rest e perfect. Perfect prost.


Mi-a propus la un moment dar sa isi stearga blogul si sa ne stergem reciproc din lista de mess si din agenda telefonica. I-am raspuns ca nu are rost, pentru ca stiam ca atata timp cat blogul meu inca exista, il va citi si tot degeaba.

Ultima data cand ne-am vazut m-a ignorat vadit, vrand probabil sa joace cartea psihologiei inverse (eu am inventat jocul asta, nu ma bati tu la jocul meu….). Desi mi s-a parut foaaaarte ridicol, m-am gandit ca poate incearca sa ma uite si l-am lasat in pace, desi imi venea sa ii spun ca nesimtirea nu a fost niciodata calea spre inima unei cuiva, mai ales cand vine de la un om bleg care se forteaza sa fie asa.


Acum vad ca a scris pe mirificu-i blog fara ortografie, fara punctuatie, fara dictionar si fara Abecedar , ca doar limba romana e o limba straina pentru el, (la inceput am crezut ca sunt scapari, din graba, dar dupaia mi-am dat seama ca asta este stilul si din pacate, nu sunt simple greseli datorate neatentiei) despre cineva care “se sforţează să îşi recapete poziţia ingrată” , ” persoane ce le doream uitate”, si anume „partea cea mai întunecoasă a trecutului”. Nu stiu daca se referea la mine, dar stiindu-i stilul , si anume ca nu are curaj sa spuna persoanelor pe nume, face doar aluzii, dupa care nu mai recunoaste, fiindca, asa cum a zis si el, e un mare las si mincinos, pot sa fiu destul de sigura ca tot la mine se refera. Probabil, citindu-mi blogul cu sfintenie, nu a mai citit si cu atentie si a crezut ca vreunul dintre ultimele articole se refera la el ;)). (rece.foarte rece. )


Daca nu am avut dreptate, lucrul asta se va dovedi, intrucat daca intr-adevar vrea sa ma uite, inseamna ca nu-mi mai citeste blogul si prin urmare nu va citi nici acest articol.


...dar nu stiu de ce, ma indoiesc foarte tare ca va fi asa....


M-ai intrebat de atatea ori de ce nu am vrut sa stau cu tine, si uite, ai inteles gresit bunul meu simt care eluda raspunsul. Acum sunt intr-o faza de nesimtire maxima si sunt in stare sa-ti spun si ce n-ai vrea sa auzi, in numele adevarului pe care il invoci ca principiu moral si totusi nu-l practici, doar le scoti ochii altora cu el.


Nu, motivul nu a fost ca te cred laudaros. Sunt convinsa ca tii (sau tineai) la mine. Te-am crezut. Dar nu mi-a pasat.

Nu imi placi. Nici fizic, nici comportamental. Nu imi place cum reactionezi, nu imi place ca ai fixuri si ca te aprinzi din nimic. Nu imi place ca ai impresia ca viata e de cacat. Viata nu e de cacat. Unii oameni sunt de cacat.

M-a enervat faptul ca sustineai (in fata tuturor mai putin a mea) ca tii la mine de cand m-ai vazut prima data, si poate tot de atunci ai inceput sa-ti construiesti imaginea perfecta care trebuia sa corespunda, si care uite, nu corespunde.

Nu ne potrivim. Esti prea filozof. Prea virgin, pentru varsta ta (pe care nu ti-o arati, nici fizic, nici intelectual). Ai intentii prea serioase, pentru un om care nu a avut nicio relatie serioasa, si erai prea obsedat de mine, desi nu ma cunosteai (dar iti formasei tu o imagine falsa, nu despre cum sunt, ci despre cum ai fi vrut tu sa fiu). Sa stii si tu pe viitor, ca aia care umbla dupa o fata ca niste catzelusi, pornesc cu un handicap din start. In ceea ce ma priveste, nu-i suport pe lasi. Cand iti place de cineva, e cazul sa-i spui. Indiferent care ar fi consecintele. Cand cineva te trimite la plimbare, e anormal sa reactionezi asa. E anormal sa faci obsesii pentru persoane pe care nu le cunosti, sa sustii atata amar de vreme ca „iubesti”, desi nu cunosti persoana, nu aveti nimic in comun, si ea nici nu vrea sa te cunoasca.

Pont: Sa iubesti nu stii, concentreaza-te pe futut, pe viitor.... Imi pare rau ca ai luat tzeapa.

Ai pretentii ca esti intelectual, profund si filozof. Regret sa fiu eu cea care iti spulbera iluziile, dar nu esti deloc asa. Cineva trebuia sa ti-o spuna, si cum pe mine ma urasti deja, am considerat ca nu e nicio pierdere.


...asta ca sa te inveti minte pe viitor sa te mai indragostesti de persoane nepotrivite. Si ca sa nu mai crezi in povesti cu zane. Zanele din ziua de azi il asteapta pe Fat Frumos calare pe multi cai putere. Si nu te amagi, nici pe el nu il iubesc, lui ii canta in struna pentru ca vor sa le fie bine. Atat.

Daca nu ai inteles astea de la inceput (bine, la cum te stiu eu pe tine, probabil nici acum nu o sa le intelegi, o sa incerci, filozofic, sa extragi substratul care nu exista ca sa te justifici), nu e vina mea. Ai senzatia ca sunt a dracu, ca nu am sentimente, ca imi bat joc. Poate ca asa e, dar, daca traiesti cu aceasta impresie, te intreb, ce dracu` mai vrei de la mine???


N-am nevoie de faimosul tau respect. Il am pe al meu si mi-e arhisuficient.

Nu-mi sta in fire sa accept o relatie doar „din mila” sau „ca ii place prea mult de mine, saracu`”. O perioada, repet, chiar mi-a parut rau ca s-a creat aceasta situatie, dar stiindu-ma nevinovata, am trecut repede peste.

Te intrebi, probabil, de ce am simtit nevoia sa scriu acest articol. Poate pentru ca m-am enervat prea rau cand ti-am citit cel mai recent articol de pe blog. Poate pentru ca voiam sa te „ajut” sa te rupi de mine definitiv si iremediabil. Poate pentru ca simteam nevoia sa-ti spun sa te lasi de scris si sa te apuci de citit. Sau poate doar pentru ca voiam sa ma asigur ca nu e vorba despre mine si ca nu mai calci pe aici, caci nu esti binevenit. Blogul asta este casa gandurilor mele, iar tu aici nu ai loc.


Nu mai bate apropouri pe blogul tau, pentru ca il citesc, sa stii. Te pui intr-o situatie mai mult decat jenanta cand iti inchipui ca m-ai interesa sau ca fac vreun efort sa fiu in mintea ta. Si daca mi-as dori asta, stiu ca nu e nevoie de niciun efort, caci din pacate, inca sunt (si) acolo. Dar sper ca acum sa punem punct. Mai ales tu.

Poate ca ai dreptate, poate ca nimeni nu ma va mai iubi ca tine (ma rog pentru asta). Dar te rog, scuteste-ma si tu de iubirea ta, ca sa am macar ce paguba sa deplang ;)). E o vorba, care spune cam asa: „I can’t miss you until you go...”.

Esti cam ca fata de la pagina 5 a Libertatii prost intelese, ca sa citez un cunoscut. Ai intr-adevar libertatea sa faci ce vrei tu, cat timp nu ingradesti libertatea altora. Si atunci cand bagi substraturi descifrabile legate de mine in textele tale semi-alfabete, imi ingradesti libertatea. Ai libertatea sa simti ce vrei tu, dar si eu am libertatea sa ma apar, drept pe care mi-l exercit prin intermediul acestui articol (printre multe altele). Eu stiu ca asa e. Sper ca stii si tu...

Esti penibil cu poza aia de pe Hi5, care, apropo, exprima perfect relatia dintre noi (e o poza in care eu ridicam degetul mijlociu, iar el, legat la ochi, asa cum este si in absenta esarfei, facea semnul victoriei....).

Da-ti doua palme si apoi inca doua, apoi gandeste-te de zece ori inainte sa nu spui nimic, si dupaia lasa-ma in pace. Daca tu ma vrei, eu nu te vreau, si daca mai insisti ma provoci, si nu ajungem nicaieri unde ti-ai putea dori tu sa fii... Te inseli, nu ai ce sa faci din „ceea ce depinde de tine”. Nu depinde nimic de tine. Tu ai facut tot ce puteai sa faci, alegerea pana la urma, uite, e a mea, si o stii. Prefer sa aleg, nu sa fiu aleasa.

Daca vrei sa ramanem prieteni, desi nu cred, sunt dispusa sa stau de vorba cu tine numai dupa ma convingi ca ti-a trecut.

Te rog din suflet, nu ma face sa ma cobor mai jos de nivelul usii cortului la care sunt acum, cand scriu asta, ca sa fim pe aceeasi lungime de unda, caci daca e nevoie, o voi face. Ti-am mai spus si iti repet, nu te lupta cu oamenii care nu au nimic de pierdut...

Sper sa fie ultima „discutie” pe acest ton. Sper ca, daca vom mai comunica vreodata, sa fie pe alte teme. Si fara ironie in ton. As mai fi avut multe de spus, dar ma abtin pentru ca am ceva ce tie iti lipseste, desi nu crezi: decenta.

A, si am uitat sa mentionez un lucru: citez „esti putin deficient in ceea ce priveste cel mai sexi organ al corpului. Stii tu, the bigger the better.„

....la creier ma refeream ;)