Melcul in chip de caine (o alegorie a sentimentului de deja vu datorat reincarnarii)

Motto: “Erai mult mai prost si eram mult mai proasta pe-atunci…”

Motto2: “Iarna coarnele se frang, melc natang, melc natang!” (a.k.a. Iarna nu-i ca vara…)

De curand mi s-a intamplat ceva bizar, din ciclul : “Animalele – prietenii nostri, carora le semanam.”

Veneam acasa, de la universitate, si la un moment dat am vazut un catel maroniu, cu ochii tot maro, foarte frumos si foarte curat, si pe deasupra prietenos, si i-am declarat dragostea , cauzata de frumusetea lui : “Ia uite ce cutzu frumos!” (da, stiu, sunt superficiala 8- )

Cainele, ca orice mascul feroce gadilat la orgoliu, a inceput sa dea din coada si, guess what, absolut imprevizibil, s-a luat dupa mine. Initial am crezut ca va renunta dupa cateva sute de metri, cum fac majoritatea. Insa m-am inselat.

A refuzat sa se lase gonit de “Mars!”, “Pleaca mah!”, “Uite a dracu` jigodie”, etc., dovedindu-mi inca o data ca, daca nu esti o scarba din prima, barbatii nu te mai lasa indiferent ce le spui dupaia: au impresia ca faci asa pentru ca te lasi greu.

Dupa ce ca, mergand cu jigodia, am atras si ceva cete de vagabonzi, care normal ca pe noi voiau sa ne atace (asta se intampla cand nu umbli cu cine trebuie, te mai trezesti si cu “interlopii” latrandu-te…), la un moment dat am reusit sa ne ascundem de el. La un magazin, la gara, l-am revazut. Insa nici nu s-a mai uitat la mine, isi gasise alt prieten.

Acest caine mi-a adus aminte intai de un baiat, apoi de altul, dovedindu-mi ca in esenta, dar si in aparenta, si in vorba si in port toti se aseamana pentru ca sunt chiar la fel.

[ Ca o paranteza, v-ati intrebat vreodata de ce toti baietii ne aduc aminte unul de celalalt? :)

Din acelasi motiv din care nu trebuie sa plangi cand te desparti de prietenul tau: as vrea sa pot sa te aprob cand spui ca nu o sa mai gasesti altul ca el, insa, din pacate, tot ca el o sa gasesti. Pentru ca alt soi nu exista, cel putin nu pe planeta noastra. Asteptam cu interes invaziile extraterestre. ]

Concluzia mea, in urma acestui nefericit si ironic episod, este ca barbatii sunt niste caini. Sau cainii sunt niste barbati : cand sunt singuri pe strazi, nu vor prietenie, nu vor sa-i mangai, stau cu tine strict pentru ca (si aici citez): “o vrea si el ceva carne”. Dincolo de interesul biologic si fiziologic (in unele cazuri chiar patologic), nu exista pic de mister. Dorinta noastra de a-l descifra, in absenta acestuia, face subiectul numeroaselor carti de psihologie, psihanaliza si astrologie aplicata. Noi complicam lucrurile. Ce-i drept, acest “noi” defineste un grup restrans, caci, dupa cum a spus si C. Petrescu, “femei sunt putine – majoritatea sunt femele”. Asa e si cu barbatii. Putini sunt barbati, majoritatea sunt caini. Care dau din coada pe langa tine cand le e frig si foame (acum, termenii astia sunt metaforici…), se tin dupa tine provocandu-ti numai neplaceri, te baga in belele, si, la un moment dat, din senin, se fac ca nu te mai cunosc. Tu ajungi sa te simti inspirata doar daca nu i-ai hranit inainte. Si eu, dragele mele, am fost pe faza :)

P.S. : Daca peste jumatate din populatia Romaniei este atat de inteligenta incat sa-l voteze pe Basescu, inseamna ca pe Basescu il si meritam. La urma urmei, daca sfarsitul lumii vine pe ape, probabil au considerat ca cel mai inteligent este sa avem marinar. Sa ne fie de bine! (“Prosti, da` multi….”)