Credeti in casatorie?

Azi intentionam sa scriu despre cu totul altceva. De fapt, nu mi-as fi inchipuit niciodata ca o sa ajung sa dezbat acest subiect ingrat. Dar nu am incotro, am avut o intalnire de gradul 3 cu imaginatia fantastica a familiei mele, si am aflat nu numai ca ei se asteapta sa fac marele pas foarte curand, dar au inceput deja sa-mi faca si zestrea /:). Eh, deocamdata doar bunicii, ce-i drept, si au inceput timid, cu niste seturi de tacamuri …. Dar nu asta are importanta. Pe mine m-a socat gestul in sine, si faptul ca au mers atat de departe cu gandul. Ca sa nu mai spun ce indicatii imi da bunica-mea, ca setul ala e pentru cand o sa intind eu mese mari /:). Pentru cine ma cunoaste este destul de evident care e gluma proasta. Pentru cine nu ma cunoaste, eu si aragazul inca nu am facut cunostiinta. Adica nu ma apropii decat in cazuri de extrema urgenta, si numai cu niste instrumente speciale, etc etc. Si daca prin absurd reusesc sa aprind aragazul, aici se incheie cunostiintele mele gastronomice. Si ai mei bunici isi inchipuie ca se apropie ziua in care eu, gospodina-gospodinelor, o sa am nevoie de mii de furculite si cutite diferite pt diverse feluri....

Nu stiu daca sa rad sau sa plang; sincer, sa rad nu prea imi vine. A, si ca sa fie treaba treaba, i-am marturisit mamei unul dintre episoadele penibile recente, si nu rateaza nicio ocazie sa imi zica „daca nu iti convine, poti oricand sa te mariti si sa te muti la tara“. Mda. Totul este foarte amuzant, doar ca nu pentru mine.

In ceea ce priveste faimoasa casatorie, de care deja ma intreaba din ce in ce mai multa lume :)), nu pot decat sa va dezamagesc, dragilor: desi am primit cateva cereri (prima a fost acum vreo 2 ani cred :-?), in primul rand ca niciunul dintre admiratorii mei nu merita nimic, mai ales totul, si in al doilea rand, mariajul nu se afla in planurile mele nici in viitor. Poate intr-o zi o sa am o relatie serioasa cu cineva (desi bazandu-ma pe statistici pot sa va spun ca nu cred ca sunt capabila de o relatie mai lunga de 3-4 luni :P. Maxim.). Dar asemenea nemernicie nu voi face nici batuta, nici daca stiu ca alternativa e sa cresc pisici pana la moarte :)). Imi pretuiesc prea mult libertatea, si viata mea asa cum e acum. Plina de alternative, orar flexibil, chestii spontane, etc. Copiii nu mi-au placut niciodata. Cu atat mai putin mi-ar placea sa fie ai mei, mai ales ca asta vine la pachet cu deformarea definitiva a siluetei. Ideea de familie, in care femeia e inevitabil sluga, iarasi nu prea ma incanta.

Nu cred in „happy end“. Nu exista asa ceva in viata de zi cu zi. Versiunea actualizata a “happy-end-ului” e aia cand amandoi rezista eroic pana unul dintre ei moare. Mda, romantic pana peste limite. Mai am putin si imi dau mucii de emotie.

Intr-adevar, in ziua de azi, a crede in casatorie e totuna cu a crede in Mos Craciun: ai tai nu renunta nicio clipa sa iti bage pe gat conceptia asta cum ca orice ai auzi in lume, exista si e adevarat , si sa nu te indoiesti nicio clipa de povestile pe care le-ai auzit cand erai copil. Doar ca atunci cand il prinzi pe Mos Craciun cu “matza-n sac”, e greu sa mai crezi ca “era doar un inlocuitor, adevaratul Mos locuieste la Polul Nord, bla bla bla”. Dupa o anumita varsta, fiecare dintre noi isi da seama, mai mult sau mai putin fortat, ca Mos Craciun e o inventie a parintilor nostri, care vor sa ne alinieze in “randu’ lumii”. Doar ca asta nu ne ajuta cu nimic, pentru ca in cele din urma tot crestem, si ne dam seama ca am fost mintiti cu nerusinare, si ca am fost naivi, si ca de fapt nu avem de ce naiba sa credem in Mos Craciun, Mos Nicolae, “Happy ever after”, etc.

In concluzie, oricat de tentanta e viziunea cu shopping dupa rochii de mireasa, treaba cu “hai sa ne luam si sa nu ne mai dam drumu” e penibila, patetica, invechita (nu la modul vintage, ci la modul doamna Buth ). Nu neg ca sunt unii oameni carora le prinde bine, pentru ca fara sa se “aseze la casa lor” (apropo, cand aud expresia asta, ma gandesc inevitabil la 2 mosuleti stand linistiti pe scaun, care au luat prozac si beau ceai de tei, privind pe geam), nu sunt impliniti. De parca ai avea nevoie de altcineva ca sa te simti bine in pielea ta!

Mda, eu raman la vechile convingeri: cat timp nu ai niciun motiv serios sa iti bati joc de viata, e mult mai bine sa lasi piticii de pe creier sa zburde liberi. Cat timp nu te simti bine cu tine, nu o sa te simti bine cu altul, clar. Eu, prefer sa fiu “Sex and the city”, nu “Desperate Housewives”. Prietenii stiu de ce ;)