No man!

Probabil ati vazut si voi Yes Man!. Pentru cei care nu l-au vazut, este vorba despre un tip (care se intampla sa fie Jim Carrey), posac, inchis in cutiuta lui, care refuza sa iasa in oras, sa raspunda la telefon, sa traiasca viata, si se gandeste doar la fosta lui sotie si…si cam atat.

Pana cand intr-o zi, impotriva vointei lui (e impropriu spus, pentru ca el nu avea vointa), ajunge la un curs. La acel curs, oamenii erau invatati sa renunte la cuvantul “NU” si sa spuna “DA” la orice oportunitate pe care le-o ofera viata. Pana la urma, Carl (personajul principal) ajunge sa faca un pact cu el insusi (ma rog, cu “profesorul” de la curs), ca nu va mai spune decat DA la orice provocare.


In fine, n-o mai lungesc, pana la urma isi da seama ca acest pact nu este de fapt, un fel de povara si nici nu e vorba de a face toate porcariile, care ti se par plictisitoare si aiurea, si inutile. Este vorba de fapt de a spune DA lucrurilor carora stii in sufletul tau ca voiai sa le spui DA, dar nu aveai curaj. Ma rog, o filozofie din aia gen “The secret” :P.


Prilej cu care m-am gandit sa va povestesc (de fapt, sa incerc sa lamuresc si pentru mine) de ce si cum mi-am ingaurit atatea parti ale corpului….


In primul rand, trebuie sa mentionez ca la 16 ani impliniti (chiar 16 jumate) eu nu posedam nici macar gauri in urechi. Cand eram mica alor mei le-a fost mila de mine, si cand am mai crescut, evident, tipam si urlam si n-a mai fost chip sa-mi puna cercei. Motiv pentru care am ramas fara….


Si, stiu ca o sa radeti si nu o sa credeti, dar, intr-o buna zi (de iarna), m-am trezit dimineata, nu canta nicio pasarica afara, dar in capu`meu era concert, si m-am gandit: am 16 ani, afara e frig, ce-ar fi sa-mi dau eu gaura in nas? Mi-am amintit ca vazusem la o tipa, si imi placuse cum ii statea. Si, brusc, mi s-a pus pata (cine ma cunoaste stie ca eu nu prea renunt la o idee).


Ziua cand am decis lucrul asta era putin inainte de Rev. Si cam la 2-3 zile dupa, am facut rost de bani si m-am si dus la Sfinx (e un salon, undeva langa Agronomie). Ma rog, au urmat scandaluri cu ai mei, urate de tot, da` pana la urma s-au resemnat cu ideea.


In acelasi nou an, inainte de ziua mea (care e pe 3 Mai), am vazut intr-o revista pe una cu doi cercei in limba, fosforescenti :X. Si asa m-am hotarat ca vreau cercel si-n limba (initial voiam doi da` m-am razgandit :P). Si am luat-o de mana pe Dana [nu mai eram asa curajoasa :)) ], si m-am dus si am facut-o si pe asta. Scandaluri si mai mari au urmat, dar pana la urma ai mei s-au resemnat (desi si acum mai discutam in contradictoriu pe tema asta, da` nu mai au ce sa-mi faca).


A, si imediat dupa ce mi-am dat gaura in nas, mi-am dat cate doua gauri si in fiecare ureche (care, intre noi fie vorba, m-au durut mult mai rau).


Ceea ce voiam, de fapt, sa va spun, este ca am avut prileju` sa observ pe propria-mi piele (cat se poate de „la propriu“) ce e aia curaj. Curaju`, contrar convingerilor populare, nu inseamna sa nu-ti fie frica niciodata. No man! Aia se numeste inconstienta, sau cel putin naivitate :).


Curajul inseamna sa-ti fie frica, foarte frica chiar:)), si totusi, sa mergi mai departe, in ciuda fricii. Sa nu lasi frica sa fie un motiv, never. Sa faci ce-ti trece prin cap, atunci cand iti vine, fara sa conteze ca ti-e frica. De lucrul respectiv in sine sau de consecinte. Eu asta am facut :).
De….hm, nu stiu cate gauri am :”> :)))).


Acum m-am potolit cu piercingurile, pentru ca deja am destule (cel putin asta cred acum, nu garantez ca n-o sa-mi schimb parerea). Totusi, am mai facut intre timp chestii care necesita curaj, si, desi mi-a fost frica, pot sa spun ca a iesit relativ bine de fiecare data. Pentru ca am spus DA de cate ori stiam eu ca vreau sa incerc si asta. Si e chiar foarte misto :D.


Asta e si ideea filmului. Si asta voiam si eu sa va spun, azi. Ca poate nu in fiecare zi si cu fiecare ocazie, dar uneori e chiar frumos sa faci ceva iesit din comun. Ca nu trebuie sa-ti lasi frica sa te acapareze. Stiti, ca orice monstru, dupa ce il privesti in ochi, e mult mai putin curajos :).



Eu actionez in mare pare din instinct. Si cele mai misto si originale si nebunesti si tari chestii pe care le-am facut, le-am facut spontan. Cu cat gandesti mai mult, cu atat descoperi mai multe chestii care pot sa mearga rau, incepi sa pui in balanta si nu mai faci nimic. Mai bine faci direct. Mai bine sa ceri scuze dupa, decat voie inainte :).

Eu pana acum nu am nimic de regretat. Asta pentru ca am inteles ca daca faci tot ce tine de tine, nu mai ai ce regrete sa ai. A, ca dupaia se dovedeste ca daca ai fi stiut consecintele, alta ar fi fost decizia ta, asta deja nu mai tine de instinct. Ca doar, daca am stii la tinerete ce o sa stim la batranete, am actiona cu totul altfel si am face mult mai putine greseli. Dar viata n-ar mai avea pic de farmec daca n-am avea ocazia sa gresim. Sa o dam in bara rau de tot. Sa fim penibili, ca sa ne amintim sa ne scriem cu litere de-o schioapa in memorie: “ASTA NU SE MAI FACE!”. Bine, unele greseli le tot repetam, pentru ca suntem tineri si nebuni si “sa fii nebun inseamna sa faci acelasi lucru repetat, dar de fiecare data sa astepti alt rezultat”.


Pana la urma, din toate greselile mele nu m-am ales cu mare lucru, doar cu certitudinea ca daca ar veni la mine pestisoru` de aur [ala din poveste, nu interlopu` :)) ] si as putea sa dau timpu` inapoi nu l-as da, pentru ca in circumstantele alea, nu puteam actiona mai bine :). Mi-am ascultat instinctu`, si asta e de fiecare data decizia corecta.


Pana la urma, are dreptate nenorocitu` ala :P : “Am invatat din greseli ca din greseli nu se invata.” :)